4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCentru de permanenţă la Eforie: spaţiile sunt, se caută medici

Centru de permanenţă la Eforie: spaţiile sunt, se caută medici

Locuitorii oraşului Eforie nu vor mai fi nevoiţi să aştepte ore bune salvarea sau să alerge după medici în cazul în care au nevoie de asistenţă medicală. În localitate va fi deschis un centru de permanenţă care va asigura servicii medicale non-stop. Primăria a identificat deja spaţiile unde va fi amplasat obiectivul medical şi nu mai trebuie rezolvată decât problema personalului medical. Potrivit primarului Ovidiu Brăiloiu, desemnat recent de către locuitorii oraşului pentru un nou mandat în fruntea urbei, medicii care activează în spaţiile închiriate în policlinica oraşului, ar trebui să întocmească un grafic de gărzi pentru acest serviciu de permanenţă.

„Noi spaţiile le avem. Sper ca medicii să se decidă şi să se organizeze pentru a asigura această permanenţă, absolut necesară pentru oraş. Aşteptăm şi schimbarea Legii sănătăţii, pentru că vor trebui să facă obligatoriu acest lucru”, a spus primarul Brăiloiu. Acest centru a devenit una dintre priorităţile autorităţii locale, după ce mai mulţi locuitori ai oraşului s-au plâns de faptul că, ori de câte ori  au o problemă de sănătate în afara orelor de program ale medicilor, trebuie să sune la ambulanţă. La iniţiativa primarului, consiliul local a aprobat anul trecut înfiinţarea primului serviciu de permanenţă la Eforie, însă medicii care lucrează în oraş nu s-au arătat interesaţi să intre în serviciul de gardă. După deschiderea centrului, Eforie va deveni una dintre puţinele localităţi din judeţul Constanţa care le asigură cetăţenilor serviciul medical non-stop. În paralel cu acest obiectiv, în perioada următoare Primăria Eforie va începe reabilitarea policlinicii din localitate. Potrivit autorităţii locale, policlinica Eforie necesită atât refacerea interiorului clădirii, cât şi reabilitarea sistemului de încălzire. 

Asistenţa medicală a căzut la pat

Deşi în planul de reorganizare a sistemului de sănătate aplicat la nivel naţional de fostul cabinet Boc se prevedea, în paralel cu mult-contestata desfiinţare a spitalelor, înfiinţarea unor centre care să preia, în limita posibilităţilor, responsabilităţile medicale în zonele rămase fără spitale, acest lucru nu s-a întâmplat şi în realitate, în cazul litoralului fiind afectate mai multe zone. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în perioada sezonului estival ambulanţele de la substaţiile din judeţ sunt detaşate în staţiunile litoralului românesc, lucru care măreşte timpul de intervenţie al echipajelor medicale şi, invers proporţional, scad şansele de supravieţuire a bolnavilor.

Cele mai citite

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă