3.5 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSpecialCel mai dificil raliu hard enduro din lume se pregăteşte de start

Cel mai dificil raliu hard enduro din lume se pregăteşte de start

Un număr de 180 de motociclişti din 34 de ţări vor concura, în perioada 13-17 iunie, la cel mai dificil raliu hard enduro din lume, cea de-a noua ediţie a Red Bull Romaniacs, au anunţat miercuri, printr-un comunicat, organizatorii.

 

În premieră vor lua startul de la Sibiu piloţi din Guatemala, Israel şi Ucraina.

La clasa Pro se prefigurează o luptă pentru victorie între Chris Birch (Noua Zeelandă), Graham Jarvis (Marea Britanie) şi Andreas Lettenbichler (Germania). Toţi trei şi-au trecut deja minim un titlu Red Bull Romaniacs în palmares. Dacă britanicul Graham Jarvis (2008, 2011) va câştiga şi în acest an Red Bull Romaniacs, atunci va egala recordul deţinut de Cyril Despres. Francezul este singurul rider care a câştigat până acum de trei ori raliul (2004, 2005 şi 2007).

Red Bull Romaniacs va debuta cu Prologul din centrul Sibiului şi în acest an organizatorii pregătind obstacole care să-i pună la încercare pe rideri şi să le taie răsuflarea spectatorilor. Miercuri, 13 iunie, la ora 18.00, piloţii care s-au calificat la Prolog vor face un adevărat show, mai ales că timpul pe care îl vor stabili pe obstacolele din oraş va determina ordinea de start în prima zi din munţi. Raliul este gândit de aşa manieră încât să reprezinte o adevărată provocare pentru toţi piloţii care iau startul indiferent de clasa la care aleg să meargă. Cel mai dificil traseu este cel creionat pentru clasa Pro, unde în fiecare an termină doar jumătate din cei care pornesc în raliu. Următoarele clase în ordinea dificultăţii traseului sunt: Expert Single, Expert Team, Hobby Single şi Hobby Team.

„Îmi place această cursă.  În cazul în care vă gândiţi să faceţi acest raliu, eu pot doar să vă încurajez: am mers la tot felul de curse din întreaga lume şi acest raliu este de departe cel mai bun! Doar asiguraţi-vă că alegeţi clasa potrivită,” a declarat Chris Birch (Pro/Noua Zeelandă).

O zi în off-road la Red Bull Romaniacs are în medie între 100 şi 200 de km, în funcţie de traseul fiecărei clase, însă sunt situaţii în care parcurgerea a 100 de km poate dura şi peste 10 ore. În acest an, bivuacul raliului va fi stabilit la Voineasa. Cu alte cuvinte, întregul raliu se va bucura pentru o zi de frumuseţile din jurul staţiunii Voineasa. O nouă zonă pentru enduro, puţin explorată până acum, i-a determinat pe organizatori să creioneze traseele pentru ziua a doua şi a treia de off-road în apropiere de Voineasa.

După cele patru zile de off-road, pentru a termina Red Bull Romaniacs cei mai norocoşi şi rezistenţi rideri vor avea de înfruntat urcarea de pe Dealul Guşteriţa din Sibiu. Urcarea nu este străină riderilor şi nici publicului pentru că aici a fost finişul în prima zi a ediţiei din 2011.

Până în prezent, în primele opt ediţii ale raliului au concurat aproximativ o mie de piloţi. Ediţia de anul trecut a fost transmisă TV în 195 de ţări. Echipa raliului este formată din membri provenind din 14 ţări.   

Cele mai citite

NATO avertizează: Sabotajul și atacurile cibernetice, provocări majore din partea Rusiei și aliaților săi

Un diplomat de rang înalt a avertizat că în perioada următoare ar putea avea loc acte de sabotaj și atacuri cibernetice care vizează țările...

Daddy Yankee și Mireddys González se despart după aproape 30 de ani

Cunoscutul artist Daddy Yankee a anunțat că el și soția sa, Mireddys González, au decis să divorțeze după aproape trei decenii de mariaj. https://www.youtube.com/watch?v=8pEeKUlls44 Daddy...

Nemulțumirea angajaților români la locul de muncă, atinge cote critice în 2024

Volumul mare de muncă, preocuparea pentru sănătate și teama de concediere, printre principalele îngrijorări Satisfacția la locul de muncă a angajaților români se află la...
Ultima oră
Pe aceeași temă