5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCei patru americani aflaţi la bordul unui iaht capturat de piraţii somalezi...

Cei patru americani aflaţi la bordul unui iaht capturat de piraţii somalezi au fost ucişi

Cei patru cetăţeni americani aflaţi la bordul unui iaht capturat de piraţii somalezi, vineri, în Oceanul Indian, au fost ucişi, a declarat marţi un oficial din domeniul apărării, care cunoaşte activităţile militare din regiune, relatează CNN, citat de Mediafax.

Iahtul S/V Quest era urmărit de armată după ce a fost capturat vineri în largul statului Oman.

Proprietarii ambarcaţiunii, Jean şi Scott Adam şi celelalte două persoane aflate la bord, Phyllis Macay şi Bob Riggle, au navigat alături de alte iahturi care participă la Blue Water Rally, pornind din Phuket, Thailanda, au declarat duminică organizatorii competiţiei.

Aceştia au precizat însă că S/V Quest s-a despărţit de celelalte ambarcaţiuni la 15 februarie, după ce au plecat din Bombay, India, pornind pe o rută diferită.

Un oficial militar de rang înalt declarase luni că o navă de război a Marinei SUA şi mai multe elicoptere urmăresc o ambarcaţiune despre care cred că este cea capturată de piraţii somalezi.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă