Cehia ar vrea să fie inclusă în proiectul de scut antirachetă al NATO, dar deocamdată nu au fost discutate planuri practice, a declarat ministrul de externe Karel Schwarzenberg, citat de NewsIn.
„Am fi bucuroşi să ne jucăm rolul (în proiectul de apărare antirachetă). Pentru moment, nu avem scheme concrete”, a spus Schwarzenberg, după discuţii cu secretarul american de stat Hillary Clinton, la Washington.
El a precizat că planuri clare ar putea apărea după discuţii în acest dosar între membrii NATO şi între SUA şi Rusia.
Premierul ceh Petr Necas a spus anterior că ţara sa este dispusă să găzduiască un radar pe teritoriul său.
La rândul său, Clinton a afirmat că Statele Unite „apreciază mult susţinerea puternică a Cehiei pentru apărarea europeană antirachetă şi pentru sistemul NATO de apărare antirachetă.
„Am discutat în detaliu, la cel mai înalt nivel (…), ce rol ar putea juca Cehia, dacă alege”, a adăugat ea. „Dar aceasta este ceva în legătură cu care avem consultări constante şi vom continua să lucrăm pentru un rezultat satisfăcător reciproc”, a precizat secretarul de stat.
Rusia şi NATO au decis să coopereze pe tema scutului europeran antirachetă la summitul din Lisabona din noiembrie. NATO insistă să existe două sisteme independente care să facă schimb de informaţii, în timp ce Rusia vrea un sistem comun.