Cand caricaturizarea ia locul dialogului toata lumea sufera – mai ales daca vrem sa intelegem problemele care afecteaza femeile aflate intr-o lupta globala impotriva amutirii. Recent, unii bloggeri de dreapta din America mi-au rastalmacit in acest sens un articol. Scriam ca multe femei activiste din tari musulmane tind sa insiste pe aspecte precum crimele de onoare, inegalitatea legalizata sau lipsa accesului la educatie si sa exprime frustrarea fata de posibilitatea ca obsesia occidentala fata de vestimentatia femeilor musulmane sa ascunda aceste preocupari. Am mai subliniat ca multe dintre feministele musulmane isi apara vestimentatia prin prisma nationalismului si antiimperialismului sau ca act de credinta.
Articolul a starnit in Occident o mica furtuna a distorsionarii: "Wolf vrea sa institutionalizeze burqa", s-a afirmat. A fost deprimant sa vad cum un simplu apel adresat occidentalilor de a asculta ce au de spus femeile musulmane este distorsionat si interpretat deliberat, ca si cum aceste femei ar fi niste fiinte firave si lipsite de vointa, care au nevoie de ajutor.
Eram atat de sigura ca femeilor musulmane ar trebui sa li se permita sa vorbeasca in nume propriu fiindca vazusem in ultimele mele calatorii o anume fateta a feminismului musulman – ma refer, mai ales, la ce am observat in Iordania, o tara penduland fascinant intre traditie si inovare, guvernata de o monarhie progresista care incearca sa modernizeze si, intr-o anumita masura, sa democratizeze societatea. Pentru acei occidentali ingrijorati de fundamentalismul islamic al lumii arabe, Iordania este in mod clar un model ce merita inteles, sprijinit si promovat.
Femeile-lider pe care le-am intalnit la Amman nu mi-au zis: "Spune Occidentului sa ne salveze". Erau mult prea ocupate sa creioneze lumi proprii, egalitariste si moderne, marcate de spatiul cultural arab si deseori de cel musulman. Printesa Rym Ali, cumnata Reginei Rania – o vedeta a media, care poarta Chanel si s-a angajat intr-o rebranduire a unei Iordanii mai moderne –, este un exemplu viu; Printesa Rym face progrese enorme intr-un stil mai discret. M-am intalnit cu ea intr-o suburbie verde a capitalei Amman, in palatul pe care il imparte cu Printul Ali si copiii lor mici. Fosta jurnalista la CNN, aerul ei linistit si maniera diplomatica ii mascheaza curajul: i-a cucerit inima sotului pe cand relata din Bagdad in ajunul operatiunii "soc si groaza", fara sa se dea la o parte din fata camerelor nici macar atunci cand cadeau bombele.
Printesa Rym si Printul Ali au sprijinit un nou institut de film – Institutul de Arta Cinematografica al Marii Rosii, un proiect derulat in comun cu Universtatea Southern California si care reuneste tineri talentati din tot Orientul Mijlociu pentru a-i invata arta contemporana a filmului. Astfel, ei pot activa in cadrul unor productii internationale si transmite lumii povestile regiunii. Desi nu mai poate practica direct meseria de jurnalist, Printesa Rym cofinanteaza si noua scoala iordaniana de jurnalism. Obiectivul ei este ca o perspectiva mai critica sa ia locul acceptarii "liniei partidului", chiar daca partidul e, de fapt, propria ei familie extinsa.
Ea mi-a atras atentia asupra unor filme iordaniene despre supunerea femeilor in familie si asupra cartii cu mesaj foarte puternic a Ranei Husseini, "Crima in numele onoarei". Dar mesajul pe care mi-l transmitea implicit era ca aceste analize critice ale inegalitatii din lumea araba sunt cu atat mai revelatoare cu cat sunt create de cei care sustin cauza femeilor din interiorul culturii respective – nu atunci cand sunt servite sub forma senzationalista sau superficiala creata in Occident.
Mary Nazzal, proprietara impreuna cu familia ei a unui hotel sic foarte cautat, este inca o femeie-lider care arata de parca tocmai ar fi iesit dintr-o filmare de moda. Dar ar fi o eroare ca cineva sa-i subestimeze seriozitatea. Eu am definit-o ca pe "o combinatie dintre Martha Stewart si Che Guevara", fiindca, atunci cand nu se ocupa de lucrarile de renovare a elegantelor spatii publice in hotelul ei, da in judecata generali israelieni pentru crime de razboi presupus a fi fost comise impotriva unor civili in Gaza.
Nazzal are pregatire de jurist britanic si este presedinta Consiliului Director al Fondului de asistenta juridica pentru drepturile omului (Human Rights Legal Aid Fund). Organizatia ei face uz de dreptul international pentru a trage la raspundere armata israeliana care a pus in pericol civili in timpul invaziei din Gaza – evenimente confirmate de recentul Raport Goldstone. Apara cu pasiune cauza palestiniana, combinand talentul juridic de exceptie cu disponibilitatea de a asculta oameni decenti din toate partile conflictului si cu un atasament feroce fata de o pace bazata pe respectarea drepturilor legale si a justitiei.
In fine, Rana Husseini insasi – un model pentru jurnalistii de investigatie de pretutindeni, care a inceput sa cerceteze crimele comise in numele onoarei si a publicat rezultatele in ziarul sau, The Jordan Times. Aceste crime fac un numar estimat de 5.000 de victime in randul femeilor si au ajuns tot mai mult sa fie la ordinea zilei in comunitatile de imigranti din afara tarii.
Dupa cum descrie Husseini situatia, o femeie poate fi omorata "pentru ca a ras la o gluma pe strada, pentru ca e fardata sau poarta fusta scurta… sau pentru ca fost violata de unul dintre fratii ei". Dupa ce a inceput seria de articole, Husseini a primit aproape zilnic amenintari cu moartea, dar si sute de scrisori de sprijin de la cititori. Ca urmare a curajoaselor ei anchete, care cuprindeau si interviuri luate in inchisori, multe tari musulmane isi revizuiesc acum codul penal, iar problema acestor crime a ajuns pe ordinea de zi la nivel international.
Aceste femei sunt exact personalitatile de lider pe care toti ar trebui sa le cultive si sa le sprijine, nu sa le treaca prea usor cu vederea, crezand ca asa ceva nu poate exista in Orientul Mijlociu. Am face mai bine sa aflam mai mult despre ele decat sa ne pierdem timpul discutand superficial despre modul in care ele – si multe alte femei realizate – ar trebui sa se imbrace.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
