5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe va face USL cu CECUL ÎN ALB pe care tocmai l-a...

Ce va face USL cu CECUL ÎN ALB pe care tocmai l-a primit?

Candidaţi necunoscuţi publicului, parlamentari anchetaţi de DNA sau politicieni cu imagine proastă au câştigat alegerile de duminică cu rezultate venite parcă din alte vremuri. Milioane de români le-au dat, indirect, un vot în alb când şi-au strigat la urne mânia faţă de Traian Băsescu şi ARD. Ce urmează acum, după cel mai negativ vot care a avut loc vreodată în România?

 

Primul lucru care a surprins ieri a fost prezenţa neaşteptat de mare la urne. În condiţiile în care românii au fost chemaţi pe 9 decembrie pentru a treia oară la vot într-un singur an, în condiţiile în care dispreţul pentru întreaga clasă politică a ajuns la cote maxime (o arată sondajele) şi, nu în ultimul rând, în condiţiile unei vremi câinoase, ponderea de 41,6% prezenţă la vot poate fi considerată o mare surpriză. Cifrele arată că duminică au mers să voteze mai mulţi români decât la alegerile parlamentare din 2008.
Rezultatele, chiar şi cele parţiale, arată fără dubii că USL a câştigat aproape în toată ţara, în timp ce ARD va avea reprezentanţi în viitorul parlament în primul rând datorită sistemului electoral actual, care dă o şansă şi celor ce ies pe locurile doi sau chiar trei în colegiile unde au candidat. Dacă scorul final va rămâne cuprins între 16 şi 17 % la votul popular (după cum arată acum rezultatele parţiale), ARD ar coborî practic mai jos decât o arătau sondajele de opinie dinainte de alegeri.
În cealaltă tabără, voturile primite de mulţi dintre candidaţii USL pot fi considerate spectaculoase. Pe de o parte au reuşit să intre în parlament, cu procente nemaiîntâlnite în România de pe timpul FSN, oameni care, în mod normal, dacă ar trece pe stradă prin colegiilor lor nu ar fi recunoscuţi de alegători (atenţie, asta într-un sistem electoral cu vot uninominal!). Spre exemplu, discreţii miniştri Eduard Hellvig şi Daniel Chiţoiu au câştigat colegiile obţinând rezultate cuprinse între 60% şi 70% din voturile exprimate, potrivit numărătorii parţiale.

Mai putem remarca aici şi performanţele electorale obţinute de politicieni cu grave probleme penale. Astfel, în timp ce DNA cere arestarea deputatului Ion Stan, acuzat de corupţie, electoratul din Colegiul 3, judeţul Dâmboviţa, l-a votat în proporţie de 66%. Ca un detaliu, putem spune că un scor aproape ireal, 70%, a obţinut şi tizul său de la Suceava, Ioan Stan, confundat frecvent în ultimele zile, din cauza numelui, cu deputatul anchetat penal.

Explicaţia acestor rezultate este aceea că duminică românii au ieşit din casă pentru a vota împotriva lui Traian Băsescu şi a fostei guvernări PDL, fără a se gândi prea mult la persoanele şi partidele care vor avea de câştigat de pe urma acestui gest. Am putea merge mai departe şi chiar am putea interpreta că, în cazul unora, asocierea cu un dosar penal instrumentat de DNA ( instituţia acuzată de USL că ar face jocurile lui Traian Băsescu) le-a adus avantaje în procesul electoral. S-a votat astfel şi împotriva aşa-ziselor „instrumente de presiune” ale preşedintelui, cum ar fi DNA sau ANI.

O altă observaţie este aceea că ieşirile din ultima perioadă ale lui Traian Băsescu, în care a sugerat că nu-l va numi pe Victor Ponta premier chiar dacă USL va obţine mai mult de 50% din voturi, au enervat electoratul acestei alianţe în loc să-l demobilizeze.

La ce ar trebui să ne aşteptăm în perioada următoare?

În mod normal, având în vedere rezultatele peste aşteptări ale USL, Traian Băsescu nu are cum să refuze nominalizarea premierului propus de alianţa social-liberală. Prin redistribuire, PNL şi PSD vor ajunge să controleze peste două treimi din viitorul parlament, fapt ce le va permite inclusiv schimbarea Constituţiei. Ce va face noua putere, în ce direcţie va merge România sunt întrebări la care vom primi răspunsuri în viitorul apropiat. Ce este însă clar este faptul că reprezentanţii USL au în acest moment o libertate de mişcare pe care nu a avut-o nimeni, niciodată, în România. Oamenii le-au dat puterea candidaţilor USL fără să le ceară nimic în schimb, după principiul: „Faceţi ce vreţi, noi vrem doar să scăpăm de Băsescu şi ARD!” . Ce vor face cu această putere Ponta, Antonescu sau Dragnea, asta este într-adevăr o mare întrebare.

 

 

 

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă