Sondajul realizat de către CCSB la comanda ProDemocraţia a stârnit luări de poziţii pozitive sau negative, în general vehemente. S-a mers până la a acuza autorii de rasism, uitându-se că un sondaj de opinie poate cel mult să măsoare rasismul, nicidecum să-l genereze. Ca de obicei, cele mai multe relatări din mass-media au fost punctuale, de tipul „X% din români zic…”, pierzându-se din vedere scopurile pentru care fusese realizat sondajul. De fapt, nu avem de-a face doar cu un simplu sondaj de opinie, ci cu un articulat studiu de sociologie politică.
Scopul declarat de autori a fost acela de a investiga posibilele consecinţe ale extinderii utilizării unui instrument politic – referendumul. Demonstraţia este făcută prin reducere la absurd. Datele sunt relevante – o serie de decizii contrare principiilor democratice ar fi votate, dacă ar fi supuse referendumului, cu majorităţi largi. Dacă putem fundamenta orice decizie prin „consultarea poporului”, înseamnă că oricând am putea reintroduce pedeapsa cu moartea, am legifera retragerea cetăţeniei ţiganilor infractori, pedepsirea penală a celor cu atitudini critice la adresa religiei ortodoxe etc. Pentru că, în ipoteza organizării unor referendumuri cu aceste întrebări, toate ar întruni o largă majoritate. Cu alte cuvinte, am părăsi fără drept de apel grupul statelor care aspiră la democraţie.
Nu ştiu dacă, puse în alte ţări, întrebările din sondajul în discuţie ar fi generat distribuţii ale răspunsurilor substanţial diferite. Înclin să cred că nu. Să nu uităm că, între 1933 şi 1938, Hitler a organizat un număr de patru referendumuri, toate validate cu peste 90%, prin care a instaurat, practic, dictatura şi a împins Germania către războiul mondial. Mai aproape de noi, la sfârşitul anului trecut, tot printr-un referendum, organizat de această dată într-unul dintre cele mai democratice state (Elveţia), s-a interzis construirea de minarete musulmane. Există în toate popoarele o tentaţie totalitară, o dorinţă nemărturisită de a-şi impune punctul de vedere prin orice mijloace. Odată pusă în operă, această tendinţă, denumită de autorii sondajului „autoritariană”, poate duce la rezultate monstruoase. Rolul elitelor, îndeosebi al celor politice, este de a preveni ca acest lucru să se întâmple. Tocmai de aceea, constituţiile statelor democratice (inclusiv cea a României) prevăd ca deciziile majore, cele care duc la modificarea legii fundamentale, să nu poată fi supuse referendumului decât după ce întrunesc o largă majoritate a parlamentului.
Revenind la sondajul CCSB-ProDemocraţia, aş spune că elementul de noutate nu este acela că am fi dispuşi să votăm tot felul de bazaconii. Substanţa studiului stă în identificarea structurii socio-demografice şi atitudinale a „autoritarienilor”. Nu mă refer doar la rezultatele previzibile, „triviale” – mai rezistenţi la tentaţia totalitară sunt tinerii, cei cu educaţie superioară, populaţia urbană, cei cu cunoştinţe politice corecte. Analiza datelor arată, în primul rând, că tentaţia totalitară este semnificativ mai prezentă în rândul grupurilor majoritare decât în cel al minoritarilor. Etnicii români sunt semnificativ mai favorabili măsurilor antidemocratice decât maghiarii şi ceilalţi minoritari, ortodocşii – mai mult decât aparţinătorii celorlalte culte. În al doilea rând, constatăm că locuitorii transilvăneni aderă în mai mică măsură la măsurile puse în discuţie decât moldovenii şi oltenii. Cu alte cuvinte, zonele multiculturale sunt mai favorabile atitudinilor democratice decât spaţiile compacte etnic – fapt pe care l-am observat încă de la începutul anilor ’90, cu ocazia unor studii despre relaţiile interetnice.
În sfârşit, trebuie menţionată prezenţa cu o pondere superioară mediei a răspunsurilor de tip totalitar în rândul categoriilor defavorizate: şomeri, pensionari. Se confirmă astfel teoria după care frustrarea naşte intoleranţă – teorie cu importanţă deosebită în perioade de criză economică. Un motiv în plus pentru a privi cu seriozitate studiul şi cu îngrijorare tendinţele populiste, inclusiv excesul de „întoarcere la popor”.
P.S. Am de adus o critică de ordin tehnic autorilor sondajului. Fiecărei teme ipotetice i-au fost alocate două întrebări. Prima era „Aţi fi de acord cu organizarea unui referendum pentru…?”, iar a doua – „Dacă un asemenea referendum s-ar organiza, cum aţi vota?” – a fost pusă doar celor care au răspuns afirmativ la prima. În acest fel, a fost exagerată proporţia „voturilor pentru”, căci într-o situaţie reală este de presupus că şi o parte din cei care nu sunt de acord cu organizarea referendumului ar fi mers la vot, cel mai probabil pentru a vota împotrivă.
