7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialCe salariu are PATRARHUL DANIEL. Vezi şi ce sume câştigă preoţii şi...

Ce salariu are PATRARHUL DANIEL. Vezi şi ce sume câştigă preoţii şi episcopii

Salariul unui preot variază între 1.100-2.000 de lei, în timp ce cel al unui episcop, care au un statut similar demnitarilor se situează între 6.700 – 7.500 de lei, respectiv 8.200 de lei în cazul patriarhului, potrivit Realitatea.net.

În rândul preoţilor, cele mai mari salarii le au preoţii cu vechime mare şi grad profesional I, care ajung la aproximativ 2.000 de lei net. În schimb, un preot debutant, cu studii superioare, primeşte 1.100 de lei. Statul român suportă între 65-80% din din salariu. Un suport de 80% primesc preoţii – în special din mediul rural – care nu au posibilitatea întregirii salariului din venituri proprii. În Arhiepiscopia Clujului, Vadului şi Feleacului, aproximativ 30% din preoţi sunt în această situaţie. Venitul propriu este realizat din contribuţii ale familiilor din parohii, respectiv din donaţiile la „disc”, care se fac cu ocazia slujbelor din duminici şi sărbători.

Preoţii care nu au aproape nicio posibilitate de a realiza aceste venituri care le întregesc salariul sunt sprijiniţi din Fondul Central-misionar constituit la nivelul Patriarhiei ortodoxe Române. La nivelul Arhiepiscopiei Clujului, există pe lângă Fondul amintit şi Fondul Pastoral Eparhial, în cadrul căruia parohiile mai mari, „de grad I”, le sprijină pe cele mai sărace. Conform reprezentanţilor Arhiepiscopiei clujene, impozitele pltăite de preoţi sunt de 31%.
Episcopii sunt cel mai bine salarizaţi, având un statut asimilat celui de demnitar. Ei au un salariu fix, ce variază între 6.200 de lei, în cazul episcopilor vicari şi 7.567 de lei, în cazul mitropoliţilor. Patriarhul câştigă 8.200 de lei. Salariul ierarhilor este însă fix şi la acesta nu se adaugă nici spor de vechime nici indemnizaţie de conducere.

 

 

 

Cele mai citite

Reținere și apoi control judiciar pentru un bărbat din Giurgiu care și-a agresat fratele

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Novaci, judeţul Giurgiu, a fost reţinut de poliţişti pentru violenţă în familie, după ce...

Intervenții record ale Salvamont în ultimele 24 de ore: 93 de persoane salvate, 26 transportate la spital

Salvamont reamintește importanța pregătirii, înainte de a porni pe trasee montane Dispeceratul Național Salvamont a anunțat că, în ultimele 24 de ore, salvatorii montani au...

Incendiu în Alba. Două persoane s-au ales cu arsuri la față

În localitatea Oarda de Jos, care face parte din municipiul Alba Iulia, două persoane au suferit arsuri minore la nivelul feței în urma unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă