21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCe probleme au semnalat cetăţenii la Parlamentul European în 2012

Ce probleme au semnalat cetăţenii la Parlamentul European în 2012

Parlamentul European a primit anul trecut aproape 2.000 de petiţii, cele mai multe de la cetăţeni germani, spanioli, italieni, români şi britanici. Principalele probleme semnalate de cetăţenii europeni au vizat drepturile fundamentale, mediul şi criza economică, arată raportul de activitate pe 2012 al PE.

Cele mai multe petiţii dezbătute de Parlamentul European anul trecut au cerut protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor UE: drepturile copiilor şi ale persoanelor cu dizabilităţi, libertatea de expresie şi viaţa privată, dreptul la proprietate, accesul la justiţie şi libera circulaţie (accesul corect pe piaţa muncii şi schemele de protecţie socială în alte state UE).

Criza economică a generat, de asemenea, multe petiţii despre probleme sociale, cum ar fi casele, şomajul şi modul în care băncile se comportă cu cei care au conturi de economii.

Multe dintre plângerile primite de Parlament de la cetăţeni în 2012 au fost despre teme de mediu (de exemplu, autorităţi naţionale care nu protejează arii speciale de conservare a naturii). Problemele legate de neimplementarea directivelor UE privind gestionarea deşeurilor, posibile pericole generate de energia nucleară, păsări, habitate şi evaluarea impactului asupra mediului au fost teme recurente, ceea ce demonstrează că ”autorităţile publice au eşuat în mod repetat să prezerve biodiversitatea şi ecosistemele”, se arată în raport.

Orice cetăţean sau rezident UE poate, individual sau în asociere cu alţii, să depună o petiţie la Parlamentul European pe o temă care se află în aria de competenţă a UE şi care îl afectează direct.

Parlamentul a primit 1986 de petiţii în 2012, mai multe faţă de 1414 în 2011. 1406 au fost declarate ”acceptabile” (adică s-au aflat în sfera de competenţe a UE). Cel mai mare număr de petiţii s-a concentrat pe UE în ansamblu, Spania se află pe locul doi, urmată de Germania, Italia şi România. Germanii sunt cei mai activi petiţionari într-un clasament pe naţionalităţi, urmaţi de spanioli, italieni, români şi britanici.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă