4.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe precizează raportul psihiatrilor despre tânărul de 17 ani din Craiova

Ce precizează raportul psihiatrilor despre tânărul de 17 ani din Craiova

Tânărul de 17 ani, din Craiova, cercetat sub control judiciar pentru propagandă jihadistă, are discernământ, potrivit raportului preliminar făcut de psihiatri, informează Mediafax.

Mama băiatului a fost chemată de dimineață la sediul DIICOT pentru a îl însoți pe acesta la expertiza psihiatrică, la cererea medicilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Tânărul a fost supus unei expertize psihiatrice la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Ulterior, cum procurorii au decis să îl cerceteze sub control judiciar, tânărul a putut pleca, însoțit de mama sa, înapoi la Craiova. În cazul său, a fost dispus un control judiciar strict, cu toate restricțiile prevăzute de lege, au mai spus sursele citate.

Citeşte şi: Cum explică mama tânărului din Craiova, acuzat de propagandă jihadistă, radicalizarea fiului ei

Tânărul a fost reținut, marți seară, de procurorii DIICOT, care au făcut în aceeași zi percheziții la locuința lui, iar apoi l-au audiat.

Adolescentul a fost pus sub învinuire şi reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă, prevăzută de articolul 33, alineatul 4, din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Anchetatorii au informaţii că tânărul promova în mod sistematic, în mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor.

Potrivit procurorilor, tânărul și-ar fi arătat disponibilitatea de a deveni martir pentru Statul Islamic, fie mergând acolo unde gruparea acționează, fie sacrificându-se în state din Europa la ordinul membrilor grupării.

Citeşte şi: Tânărul de 17 ani din Craiova, suspectat de propagandă jihadistă, va fi eliberat

El s-ar fi interesat de modul în care ar putea achiziţiona arme de tip AK, grenade, veste antiglonţ şi, de asemenea de a studia modalitatea în care poate fi construită artizanal o bombă.

Anchetatorii arată că tânărul a alocat un timp foarte mare accesării şi vizualizării unor materiale de propagandă pentru Statul Islamic, ce prezentau execuţii prin decapitare, incendiere, împuşcare şi antrenamente specifice

 

Cele mai citite

Huawei renunță la Android: Noul sistem HarmonyOS Next va echipa dispozitivele din 2025

Huawei Technologies Co., gigantul tehnologic chinez, a anunțat că, începând de anul viitor, smartphone-urile și tabletele sale vor renunța la sistemul de operare Android,...

Huawei renunță la Android: Noul sistem HarmonyOS Next va echipa dispozitivele din 2025

Huawei Technologies Co., gigantul tehnologic chinez, a anunțat că, începând de anul viitor, smartphone-urile și tabletele sale vor renunța la sistemul de operare Android,...

Barcelona, mare favorită să îl transfere pe supergolgheterul Viktor Gyokeres! Planul inedit al catalanilor

FC Barcelona este dispusă să ofere 70 de milioane de euro pentru Viktor Gyokeres, starul lui Sporting Lisabona, dar intenționează să îl lase împrumutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă