Ion Iliescu și FSN-ul său ne-au promis liniște, ca program de guvernare, și acel „Nu ne vindem țara!“, care a permis devalizarea economiei românești, în liniște, de către infractorii locali. Convenția Democrată a încheiat un „contract cu România“, care promitea că în doar 200 de zile vom trăi într-o țară mai bună, în care proprietățile vor fi fost retrocedate, „tinerilor li se vor crea facilități reale pentru procurarea de locuințe“ și „vor fi stabiliți indicatorii sociali minimali pentru determinarea costului vieții, a unui nivel de trai decent“. Toate acestea au rămas, vorba unui laureat Nobel, doar vânare de vânt.
Guvernarea lui Călin Popescu Tăriceanu s-a angajat pentru „creşterea calităţii educaţiei prin abordarea educaţiei ca forţă principală a schimbării tehnologiei, economiei, administraţiei şi a promovării de valori în societate și adecvarea sistemului educaţional la nevoile pieţei forţei de muncă locale, naţionale şi europene“. Ne-a lăsat în urmă o economie care a duduit până aproape a murit, un aparat de stat supraîncărcat și, în 2011, cea mai scăzută rată de promovare a bacalaureatului din ultimele trei decenii.
Programul de guvernare al lui Emil Boc ne amăgea cu „creşterea salariului minim brut pe economie, astfel încât să atingă 50% din salariul mediu brut pe economie până la sfârşitul anului 2012; ţintirea unui salariu minim brut de 500 euro la data intrării României în zona euro“. Opt ani mai târziu, salariul minim abia ajunge la 280 de euro, iar zona euro e tot mai departe.
PSD-ul condus de Mircea Geoană ne garanta, nici mai mult, nici mai puțin, 1.000 de kilometri de autostradă și 1.000 kilometri de căi ferate noi. PSD-ul condus de Victor Ponta a arătat cu totul altceva: în cei trei ani de guvernare, nu a deschis nici un șantier pentru o nouă autostradă, iar cea inaugurată în grabă s-a prăbușit după zece luni de la darea în folosință, înregistrând, în premieră, un rezultat negativ la construcția de astfel de drumuri.
Promisiunile deșarte și minciuna au devenit un mod de viață pentru marile partide românești. Politicienii nu au nici o jenă, după 26 de ani în care ne-au păcălit aproape continuu, să încerce încă o dată să ne ia ochii în campania electorală. Asta a devenit deja o banalitate a răului.
Dar asta nu înseamnă că ignorarea politicienilor și partidelor, prin neprezentarea la vot sau prin închiderea oricărei portițe spre informație, va rezolva vreodată probleme. Din contră, știind cu cine am avut de-a face până acum, ar trebui să fim exact contrariul: tot mai vigilenți, tot mai preocupați de ceea ce ne promit sau fac cei care au pretenția să ne reprezinte în conducerea țării.
Deși sunt, până la urmă, o lectură plictisitoare, citiți programele de guvernare ale partidelor care ne cer votul. Nu doar că veți alege astfel în deplină cunoștință, dar puteți pune presiune pe cei care au câștigat alegerile să respecte ce au promis. Dacă în alte situații expresia „ce nu știi nu îți poate face rău“ poate fi valabilă, nu e cazul și când vine vorba de politică.
Fiți la curent cu ce promite fiecare politician, citiți presa sau priviți la televizor (cu precauție maximă, totuși) pentru a vedea ce are de spus fiecare, căutați-i pe internet sau la cabinetele lor parlamentare. Orice acțiune e bună dacă politicienii care ne promit deșart și ne mint de două decenii și jumătate se vor simți astfel supravegheați de opinia publică mai dur decât de orice serviciu secret de pe planetă. Istoria recentă ne-a demonstrat că suntem, totuși, mai puternici decât ei.
