Numai într-o societate liberă, elitele reprezintă acel grup de indivizi, care dobândesc acest statut pe bază de merit. Dând dovadă de înţelepciune şi de curaj, având o educație intelectuală cu mult peste valoarea medie a populației, ei se prezintă ca o autoritate morală, ideile şi judecăţile lor bucurându-se de un deosebit respect. Elitele se fac ușor remarcate într-un sistem imperfect, au o viață activă iar altruismul este o atitudine obligatorie. Un rol al elitelor este acela de a dezvolta rețeaua de putere politica a societății.
Interacțiunea dintre un grup elitist și o formațiune guvernamentală formată din politicieni a căror pregătire profesională sau calitate morală este total nepotrivită cu poziția ocupată ar trebui să aibă un impact devastator pentru aceștia din urmă. Acest aspect, din păcate, este valabil numai în democrațiile funcționale. În România, pregătirea profesională autentică a căzut în derizoriu de la apariția noilor „intelectuali” care și-au fabricat diplome, de cel mai înalt nivel, iar deconspirarea unor fapte de plagiat au fost „spălate” chiar de actualul ministru al învățământului.
Situația critică în care se află sistemul românesc de învățământ este fără precedent, iar o remediere rapidă a acesteia nu se întrevede. Nu doresc să reiterez gafele și ineficiența măsurilor luate de către ministrul educației, Liviu Marian Pop, deoarece acestea au fost prezentate, pe larg, în presa ultimelor zile. Se ridică un alt semn de întrebare. Ce îl califică pe ministrul Pop să ocupe această funcție?! Conform CV-ului publicat pe site-ul ministerului, la rubrica „Educație și formare”, domnul ministru a obținut diploma de licență, după absolvirea facultății de matematică, un masterat în management educațional, o diplomă obținută în urma finalizării unui curs post universitar, prin care a obținut calificarea la specializarea informatică și, așa cum ne-am obișnuit, ca orice ministru care se respectă, a urmat un curs postuniversitar, în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, intitulat „Managementul Afacerilor Interne”. La „Cursuri de formare” găsim diverse certificări obținute pentru a-l sprijini pe domnul ministru să fie un bun profesor de matematică, pentru învățământul preuniversitar. Numai că, fișa postului ministrului educației naționale conține și sarcini de îndrumare și control privind activitatea din instituțiile de învățământ superior. Este clar că pregătirea profesională dobândită nu îl acreditează pentru o astfel de sarcină. Probabil, dacă ar fi întrebat, domnul ministru ne-ar spune că este sprijinit de cei doi miniștri secretar de stat, Gigel Paraschiv și Gabriel Liviu Ispas. Cei doi i-au fost alături și la întrunirea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), în 29 iunie 2012, pentru a analiza acuzațiile de plagiat a fostului prim-ministru Victor Ponta, având calitatea de observatori. La acea vreme, Liviu Marian Pop, deținea aceeași funcție de ministru al învățământului. Ca să-l salveze pe Ponta, a emis abuziv un ordin de ministru care schimba regulamentul și componența CNATDCU, înainte de a se pronunța verdictul de plagiat, dat în unanimitate de membrii acestui consiliu. Atitudinea domnului Pop față de membrii comisiei de la acea vreme și implicit asupra mediului academic este revoltătoare. „Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a fost înștiințat că ne îndreptăm spre un verdict care nu era favorabil premierului. În acest context, spre finalul ședinței a descins însuși Liviu Pop. Foarte insolent, a început să ne întrebe cine ne dă dreptul să judecăm plagiatul lui Ponta și să susțină că întrunirea este nestatutară deoarece nu există cvorum. Ne-a somat să oprim demersul de analiză a plagiatului, anunțându-ne că tocmai a intrat în vigoare decizia de revocare a noastră, a tuturor membrilor CNATDCU (exact în timp ce Consiliul delibera – n.red). Liviu Pop se certa cu noi precum un șofer pentru un loc de parcare. Îmi amintesc că, la un moment dat, academicianul Viorel Barbu, unul dintre cei mai respectați oameni de știință din România, s-a ridicat și l-a întrebat dacă știe cui se adresează. I-a spus lui Liviu Pop că prin prezența sa și prin modul de adresare dă dovadă de lipsă de bun-simț“, a declarat, pentru România Liberă, unul dintre membrii CNATDCU prezenți la ședința de atunci.
Avem, în premieră, un ministru al învățământului care nu provine din mediul universitar. Eticheta pe care o poartă îl responsabilizează, ca o cerință minimală, să folosească corect limba română în exprimare. Ne-a dovedit, în nenumărate rânduri, că nu poate. Calitatea unui om de a-și cunoaște limita la care poate să acceadă în societate ține de o anumită latură a educației. Nu poți fi exponentul unui minister când, o mare parte a celor din subordinea ta, stau, valoric, mai bine decât tine.
Specialiștii consideră că dintre toți miniștrii învățământului pe care i-a avut România, în perioada post-decembristă, trei au făcut ceva decisiv pentru învățământ. Mircea Miclea, Daniel Funeriu și Mircea Dumitru au încercat să alinieze învățământul românesc la stilistica învățământului occidental. Din păcate, tot ceea ce era bun s-a năruit odată cu înlocuirea lor. Ghinion! Oare, atât avem de spus?
