Unul dintre gemenii Lupoaicei a fost furat şi transformat în „amoraş” în Cimitirul Central.
Aflată pe Bulevardul Eroilor, în faţa catedralei greco-catolice Schimbarea la Faţă, Statuia Lupa Capitolina, cunoscută şi sub numele de Statuia Lupoaicei, este o copie a Lupei Capitolina din Roma, dăruită Clujului de către municipalitatea din Roma, în anul 1921, drept simbol al legăturii de latinitate între Italia şi România.
Statul italian a făcut cadou României două copii ale statuii lupoaicei. O copie a fost trimisă la Cluj, iar cea de a doua la Chişinău.
Monumentul lui Ferrari, dezvelit de Iulian Pop
Lupa Capitolina de la Cluj a fost dezvelită la 28 septembrie 1921, în mandatul primului primar român al municipiului, avocatul Iulian Pop, care a deţinut această funcţie între anii 1919-1923. Monumentul este o copie fidelă a lupoaicei de pe Capitoliu, care îi hrăneşte pe Romulus şi Remus, viitorii întemeietori ai Romei. Pe soclul statuii clujene a fost aplicat un basorelief cu chipul împăratului Traian, lucrare executată în bronz de sculptorul Ettore Ferrari (1849-1930). De asemenea, pe soclu există şi o inscripţie cu textul „ALLA CITTÀ DI CLVJ, ROMA MADRE, MCMXXI”.
Primul amplasament al statuii a fost stabilit în Piaţa Unirii, în faţa ansamblului monumental Matia Corvinul. Până a fi aşezată pe actualul amplasament, Lupa Capitolina a trecut printr-o adevărată odisee.
Pelerinaj la Sibiu
În perioada în care Ardealul de Nord a fost smuls României prin Diktatul de la Viena, statuia a fost mutată la Sibiu, din motive de siguranţă, loc în care a stat între anii 1940-1944. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, statuia s-a reîntors la Cluj, dar reinstalarea ei pe amplasamentul original, nu a fost permisă. Astfel, la iniţiativa profesorului Constantin Daicoviciu, în anul 1967, Lupa Capitolina a fost amplasată în faţa clădirii centrale a Universităţii. Abia în 1973, ea a revenit în Piaţa Unirii, iar locul ei din faţa Universităţii Babeş-Bolyai a fost luat de grupul statuar Şcoala Ardeleană.
Apoi, în 1994, Lupa Capitolina s-a „mutat” din faţa sediului vechii Primării – de la intersecţia Bulevardului Eroilor cu Piaţa Unirii – la Muzeului de Istorie a Transilvaniei, unde a fost restaurată de sculptorul Liviu Mocan. Statuia a revenit, pentru scurtă vreme, pe Bulevardul Eroilor fiind amplasată pe la jumătatea acestuia.
În 2006, cu ocazia demarării lucrărilor vizând realizarea zonei pietonale, ea s-a reîntors la muzeu, unde sculptorul Tiberiu Kolozsi a supus-o unui nou proces de restaurare.
Romulus, furat
În lungile sale peregrinări, Lupa Capitolina şi-a pierdut unul dintre cei doi bebeluşi mitologici care au fondat Roma. Acesta a fost „răpit” şi transformat în amoraş situat pe o criptă a Cimitirului central. Din fericire, „bebeluşul” a fost recuperat reluându-şi locul iniţial. Abia pe 29 noiembrie 2008, Lupa Capitolina a revenit pe soclul său de pe Bulevardul Eroilor, pe actualul amplasament aflat în faţa catedralei greco-catolice Schimbarea la Faţă.