30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialCe inseamna siguranta nationala?

Ce inseamna siguranta nationala?

La 15 ani de la caderea sistemului comunist a inceput, in sfarsit, procesul de preluare a arhivelor fostei Securitati de catre CNSAS. Numai ca, ni se spune, circa doua treimi din zecile de mii de dosare nu vor fi predate Consiliului deoarece ele vizeaza siguranta nationala. Doua treimi din ce a mai ramas, pentru ca, de-a lungul anilor, si in regimul comunist, si in regimul democratiei „originale”, o mare parte din arhiva a fost distrusa ori subtilizata. S-a vorbit de actiunea „Jarul”, privind arderea dosarelor membrilor de partid pe timpul lui Ceausescu, apoi a venit revolutia si din arhive iar au disparut dosare importante (Silviu Brucan zicea ca al sau i-a fost adus, pe jumatate ars, de niste cetateni care-l gasisera intr-un tomberon, alte personaje importante isi recuperasera si ele dosarele, de asemenea cica intamplator, si chiar le prezentau pe la televiziuni ca pe niste trofee pretioase), a venit apoi afacerea „Berevoiesti” cu alte nenumarate documente arse si ingropate in padure. Nimeni nu poate sti cat s-a mai distrus ori furat de-a lungul timpului. Si tot au mai ramas aproape doua sute de mii. Din care marea majoritate nu va fi predata, cum spuneam, CNSAS pe motiv ca ar afecta siguranta nationala.
Revenim, iata, la vechea controversa iscata de Legea lustratiei, initiata de Ticu Dumitrescu, lege care a fost mutilata pana ce n-a mai fost recunoscuta nici macar de parintele ei, tot pe motiv ca deconspirarea fostilor securisti ar fi afectat siguranta nationala. Nici atunci n-am inteles exact ce anume insemna aceasta siguranta nationala in viziunea Parlamentului, care a votat pentru hacuirea legii spre a proteja fostii securisti. Evident ca orice servicii secrete au… secrete, ca exista informatii securizate, spre exemplu in lupta antitero sau referitoare la retelele de agenti ori informatori romani sau straini etc., dar sa crezi ca doua treimi din dosare trebuie sa ramana sub obroc la 15 ani de la prabusirea sistemului totalitar pe motiv ca ar afecta siguranta nationala e prea mult. Mai degraba e vorba de siguranta personala si de grup a unor fosti securisti, a unor intregi retele, unii inca in sistem, altii iesiti de mult la civilie, dar care pastreaza legaturi stranse in folos propriu, al grupului, al increngaturilor de pe scena politica si economica. Daca s-ar merge mai adanc cu desecretizarea, am vedea in ce uriasa masura politica si banii din Romania s-au concentrat in mainile fostilor securisti sau ale copiilor acestora (pentru ca deja tanara generatie, apretata si scolita in Occident, preia fraiele). In timp ce adevaratii fosti luptatori anticomunisti ori s-au stins in uitare si amaraciune, ori abia supravietuiesc undeva, la periferia societatii.
Adevarul e viceversa. Tocmai pastrarea la secret a unor dosare fierbinti afecteaza siguranta nationala. Pentru ca vechile retele, fie ramase in servicii, fie in afara lor, actioneaza impotriva interesului national. Nici pana astazi n-am aflat cine a organizat mineriadele, cine a furat banii fostei Securitati, ai intreprinderilor coordonate de aceasta, cine a pus la cale privatizarile dubioase, cine ii manevreaza din umbra pe multi dintre marii nostri politicieni, cine continua santajul cu dosarele.
La ultimele alegeri, Traian Basescu deplangea natia romana ca a ajuns sa-si aleaga presedintele dintre doi fosti comunisti. In ritmul asta, nu-i de mirare daca la urmatoarele alegeri va fi compatimita ca trebuie sa aleaga intre doi sau chiar mai multi fosti securisti. Securisti „de bine” sau nu, nu mai conteaza, ca tot nu-i putem cunoaste din motive de… siguranta nationala.

Cele mai citite

Creșterile de taxe din Ucraina, esențiale pentru finanțarea apărării în fața invaziei ruse

Ministrul ucrainean de Finanțe, Sergii Marcenko, a declarat vineri că majorările fiscale discutate în Parlamentul de la Kiev sunt cruciale pentru sprijinirea eforturilor Ucrainei...

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...

Mircea Geoană ia apărarea jurnaliștilor americani și celui român anchetați de Rusia

Libertatea de exprimare nu este doar un drept, ci şi o responsabilitate, afirmă Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale. El condamnă "cu toată fermitatea"...
Ultima oră
Pe aceeași temă