Venirea sovieticilor în România a răsturnat o lume, a eliminat valori, a distrus milioane de vieți, a scos o țară din cursul istoriei, a exterminat. Perioada de șoc și groază a avut protagoniștii ei: cei care și-au pus viețile mai prejos decât principiile, credința; ticăloșii, care au profitat, s-au cocoțat, au făcut crime; și supraviețuitorii, care n-au murit fie pentru că le-a dat Dumnezeu zile, fie pentru că au reușit să accepte compromisuri mai mari sau mai mici.
Pe martiri nu îi vom cinsti niciodată îndeajuns, sunt modele care trebuie aflate. Pe supraviețuitori trebuie să îi înțelegem. Iar ticăloșilor trebuie să le arătăm că știm. Ticăloșii vechi și noi trebuie să știe că a fi ticălos înseamnă a plăti un preț. Pactul cu diavolul nu înseamnă doar să tai și să spânzuri, să-i fraierești pe ceilalți; înseamnă și că vine, negreșit, vremea plății.
Ion Ficior a ajuns la vârsta senectuții. La începutul săptămânii viitoare va împlini 89 de ani. Născut și crescut într-o familie baptistă, s-a căsătorit la vârsta de 18 ani, în anul în care obținea calificarea de electrician și se înscria în Partidul Comunist. După o serie de așa-zise școli de activiști de partid și de ofițeri cu funcții mai mici sau mai mari în diferite birouri locale și județene de partid, la Propagandă, la Cadre sau la Îndrumare și Control, a ajuns la Penitenciare, unde a fost ba ofițer anchetator, ba șef de secție, locțiitor etc. La Periprava a ajuns ca urmare a unor pedepse disciplinare din cauza abuzurilor săvârșite în lagărele de muncă unde fusese repartizat (Poarta Albă, Suceava, Borzești). Bilanțul celor cinci ani la Periprava: 103 deținuți politici morți din cauza regimului de detenție inuman. Totul e în dosarul care a dus la condamnarea lui Ion Ficior la 20 de ani închisoare. S-ar putea face un film horror.
Ion Ficior este un bărbat care se ține bine. Genul „plesnește de sănătate“, dar aceasta ar putea părea o ironie ieftină, cel puțin atunci când vorbim despre cineva care a ajuns la vârsta de 89 de ani. Nu știm dacă Ion Ficior, care era colonel în anul 1978, a avut o viață frumoasă, împlinită. Nu știm nici dacă a avut vreodată remușcări, mustrări de conștiință. Probabil că atunci când numărul de păcate se măsoară în zeci, sute, organismul dezvoltă un sistem de autoprotecție. Altfel, ar sucomba.
Putem însă presupune că, cel puțin în timpul obsedantului deceniu, când era Rege și Împărat și Dumnezeu peste deținuți, Ion Ficior se simțea puternic. Intangibil. Uriaș.
La vârsta de 89 de ani, Ion Ficior se va întoarce la penitenciar. De data, asta, de partea cealaltă a gratiilor. Într-o societate împotriva căreia a luptat. În condiții cumplite, dar, e de presupus, incomparabile cu regimul de exterminare din care a făcut parte. Condamnarea lui Ion Ficior nu e o răzbunare. E doar un mesaj: există o pedeapsă pentru ticăloșii. Cei care le fac ar trebui să se gândească de două ori înainte. Oricât ar crede în religiile „Trăiește clipa!“ sau „La naiba cu fraierii!“, nimeni nu ar alege să își petreacă o parte din viață sau să își încheie socotelile cu ea îndărătul gratiilor. Oricât de înfloritoare ar fi fost acea viață.
Condamnarea lui Ion Ficior, care urmează condamnării similare a lui Alexandru Vișinescu (starostele de la Penitenciarul Râmnicu Sărat), venită după 50 de ani de la comiterea faptelor, arată că, uneori, pur și simplu nu poți scăpa. Oricine ai fi. Oricât de puternic te-ai crede. Nici Adrian Năstase nu a crezut vreo clipă că va ajunge la pușcărie. Nici Dan Voiculescu. Nici fratele lui Traian Băsescu, nici Elena Udrea. Nici Sebastian Ghiță sau Liviu Dragnea. Și totuși, se poate întâmpla. Unii scapă. Dar nu toți. Acesta e mesajul.
Opiniile lui Călin Hera pot fi citite şi pe Naiv prin România
