7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe impact a avut tragedia din Colectiv asupra turismului din Bucureşti

Ce impact a avut tragedia din Colectiv asupra turismului din Bucureşti

Peste zece localuri s-au închis în Capitală, definitiv sau temporar, după incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 55 de oameni. Turismul din București, care a atras în ultimul an mulți străini datorită barurilor și cluburilor cu prețuri mici, este afectat de închiderea localurilor și de relatările despre tragedie în presa internațională.

Turiștii străini au devenit mai precauţi înainte să vină în Capitală, pentru viaţa de noapte, dar specialiștii speră ca de anul viitor Bucureștiul să redevină o destinație de weekend atractivă, după ce reprezentanţii hotelurilor, localurilor şi locurilor de divertisment se vor adapta la cerinţele de securitate. 

Efectele colectiv asupra turismului din Capitală

Pe termen scurt, nu vor fi schimbări foarte mari în turismul din Capitală, pentru că brandul „Bucureşti – oraş în care vii să te distrezi”, este încă la început, potrivit consultantului în marketing turistic Răzvan Pascu.

“Însă, pe termen mediu-lung, turismul poate fi afectat, întrucât ceea ce s-a întâmplat a apărut în presa internaţională şi turiştii îşi vor pune semne de întrebare”, a explicat specialistul.

Vicepreşedintele FIHR şi Bucharest Tourism Board, Călin Ilie, este de părere că turiştii străini interesaţi de viaţa de noapte din Bucureşti vor fi mai prudenţi, până în noiembrie-decembrie.    

„Mare parte din turismul din Bucureşti nu este afectat – segmentul de business, pentru că este vorba despre întâlniri, seminarii care au fost planificate cu mult timp în urmă şi nu sunt anulate. S-ar putea ca cei din segmentul de leasure, de viaţă de noapte, să fie mai prudenţi, pe termen scurt, până prin noiembrie-decembrie. Însă, pe termen lung, vom fi mai pregătiţi. Elementele de securitate reprezintă o componentă esenţială. A fost un duş rece (tragedia din clubul Colectiv- n.r.), dar vom reveni mai puternici”, a explicat Călin Ilie.

Pe de altă parte, directorul naţional de vânzări al TUI TravelCenter/ Eurolines, Cosmin Marinof, crede că turismul din Bucureşti nu va fi afectat deloc, nici măcar pe termen scurt.

“De curând, în avion, într-o cursă Londra – Bucureşti, erau turişti care veneau în Capitală fix în Centrul Vechi. Da, s-a întâmplat o tragedie, dar nu sunt afectaţi. Cred că îi atrag preţurile şi libertăţile din Bucureşti, în comparaţie cu cele din alte ţări”, a spus Marinof.

O angajată la centrul de informare Mr Tripp a recunoscut că deşi turiştii străini vin şi întreabă unde pot ieşi, nu are ce localuri să le recomande, pentru că sunt închise.

Ce atrăgea turiştii străini în Bucureşti, pentru viaţa de noapte

Bucureştiul, ca destinaţie pentru viaţa de noapte, este nou pe hartă, au fost de acord Răzvan Pascu şi Călin Ilie.

„Turiştii străini sunt atraşi de curiozitate, în primul rând. Apoi, mai este vorba despre raportul calitate-preţ foarte bun – nivelul serviciilor este ridicat, la fel la cazări şi restaurante, iar oferta de evenimente culturale – artistice este bogată. O altă componentă au fost cursele low-cost accesibile pentru sosirea în Bucureşti”, a spus Ilie, care a precizat că Bucureştiul a început să atragă turişti interesaţi de viaţa de noapte în ultimii patru – cinci ani, de când a fost finalizat Centrul Vechi.

Răzvan Pascu a spus că motivul pentru care străinii veneau în Bucureşti este că distracţia nu se încheie la miezul nopţii, ca în alte capitale europene. „În plus, este un oraş ieftin, în comparaţie cu alte oraşe din străinătate”, a mai spus el. 

Reluare a tendinţei de creştere

În anul 2015, Bucureştiul s-a situat pe o tendinţă ascendentă a circulaţiei turistice, înregistrând un progres de aproximativ 10% a cifrei de afaceri în hoteluri, datorită creşterii numărului de turişti, potrivit lui Călin Ilie, care estimează aproximativ 950.000 de turişti străini până la sfârşitul anului, mai mulţi decât în anul 2014, când s-au înregistrat aproape 865.000.

“Din păcate, ca urmare a tragediei de la Colectiv, pe ultimele două luni din an vom înregistra mici scăderi ale traficului turistic. Însă, influența în totalul numărului de turiști va fi scăzută și că număr și perioadă. Spun asta pentru că pe de o parte în lunile de toamnă oricum circulația turistică este bazată pe segmentul de afaceri și nu pe cel de leisure, segment care nu este atât de sensibil și volatil la astfel de crize. Dacă accidentul ar fi avut loc primăvara sau vara ar fi fost afectate toate seriile de grupuri turistice, precum și indivizii care călătoresc pe cont propriu în așa numitul city-break”, a explicat Călin Ilie.

Totuşi, specialistul a spus că se aşteaptă ca turismul din Bucureşti să îşi reia tendinţa de creştere, din luna ianuarie, astfel că în anul 2016 va depăși pentru prima dată cifră simbolică de un million de turiști străini. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă