Teatrul de Comedie a prezentat saptamana trecuta premiera oficiala cu piesa lui Eugene Ionesco “Ce formidabila harababura!”, in regia lui Gelu Colceag. In distributie: Marius Florea Vizante, Virginia Mirea, Gabriela Popescu, Valentin Teodosiu, Delia Seceleanu, Mihaela Teleoaca, Gheorghe Danila, Florin Dobrovici, Sandu Pop, Dragos Huluba, Eugen Racoti, Raluca Rusu, Teodora Stanciu, Marius Drogeanu, Simona Stoicescu/Andreea Samson, Angel Popescu, Domnita Iscru, Mirela Zeta, Andreea Samson, Beatrice Peter, Aurelian Barbieru, Gabriel Calinescu, Vlad Logigan. Decorurile: Puiu Antemir, Iuri Iscru, costumele: Anca Raduta, coregrafia: Roxana Colceag, muzica pentru tabloul “Revolutia”: Mircea Kiraly.
Textul piesei a fost luat si reorganizat de regizor, intr-o viziune originala, in care s-a pierdut pe parcurs si mama personajului “Personajul”, un fel de oglinda a celorlalte personaje, s-a pierdut violenta revolutiei, iar “Domnul” (Valentin Teodosiu) apare ca un fel de preconcluzie teoretica a spectacolului, la final, cand de fapt autorul il plasase in enuntul “problemei”, dupa cele doua doamne si primul vecin (Dragos Huluba, tot mai bun pe rol ce trece). Rezulta un spectacol antrenant, cu momente teoretice care sunt luate si din romanul lui Ionesco “Le Solitaire”, aparut in acelasi an (1973) cu piesa, cu momente de Grand Guignol, cu trucuri de film mut sau vorbit, insa comic neaparat. Piesa e o tragedie, sigur, in maniera “combinata” a teatrului absurd, cu momente de comic intens, strajuite insa, daca stii sa te uiti, de atitudinea Personajului, mut in partea intai, teoretizand dezastrul cu blandete budista in continuare. Spectacolul a dat posibilitatea unor actrite sa creeze momente de neuitat: Virginia Mirea, Gabriela Popescu, dar si unor actori, Dragos Huluba, pentru care Ionesco a scris cate un lung monolog, in scopul demonstrarii solitudinii absolute si a imposibilitatii de comunicare. Dupa o aparitie extrem de nuantata si expresiva, in “Ce zile frumoase!”, Eugen Racoti se face remarcat si aici, in rolul carciumarului cu tonuri de Hitler pe alocuri. Revolutia este luata intr-o deradere accentuata de regie, mai mult decat la Ionesco, unde ea face totusi victime. Efectele de regie si de scenografie sunt impresionante, desi unele previzibile. Alteori, intruchiparea unor cosmaruri, cum e aceea cu animalele salbatice, pare superflua. O mentiune speciala merita Delia Seceleanu intr-un rol foarte nuantat, reusind sa sublinieze tragicul de fapt al situatiilor, al vietii in mijlocul careia Marius Florea Vizante (Personajul) e o prezenta mult timp muta, dar extrem de graitoare tocmai de aceea. Si soarta personajelor e modificata substantial de regie, ele nu mai mor, decat in efigie, pe ecranul fals al ferestrei carciumii, cu un efect special de cinema, ucise de Personaj, intr-o oarecare contradictie cu rolul sau pur pasiv. Dar intr-o atat de “formidabila harababura” – in traducerea originala a lui Dan C. Mihailescu, “incurcatura” – se vor fi putut pierde si destine, vor fi putut fi substituite scene si destine. Cu gaselnitele lui de regie-scenografie, spectacolul poate avea viata lunga si rentabila, ceea ce, la urma urmei, nici nu e rau, caci asa se caleste Ionesco, prin comedia tragediei.
