20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCe anchetează procurorii în cazul manechinelor lui Mazăre

Ce anchetează procurorii în cazul manechinelor lui Mazăre

Premierul Victor Ponta le-a cerut procurorilor, joi dimineaţă, să nu le mai ancheteze pe ”manechinele” primarului din Constanţa, Radu Mazăre, ci să se ocupe de lucruri mai serioase, de furturi, violuri sau alte dosare de acest gen. Victor Ponta a făcut aceste declaraţii în calitate de ministru interimar al Justiţiei, după întâlnirea pe care a avut-o, joi, cu secretarii de stat din Ministerul Justiţei.

Specialistii spun ca astfel de declaratii sunt imixtiuni in infaptuirea actului de Justitie.

UPDATE Dupa declaratiile premierului Ponta, Parchetul General a precizat ca Politia  Constanta, sub coordonarea Parchetului local, face audieri in cele 16 dosare penale care investigheaza posibile infractiuni savarsite la referendumul din 29 iulie 2012  . Unul dintre aceste dosare are ca obiect o plângere formulată de PDL Constanta, împotriva primarului Radu Mazăre, „sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 52 din Legea 3/2000,  (se pedepseste cu inchisoarea persoana care impiedica persoanele sa decida liber daca se prezinta sau nu la vot – nn), cauză aflată în faza actelor premergătoare. Până în prezent,  procurorul de caz nu a dispus şi nu a efectuat audieri, o serie de persoane fiind, însă, audiate, în cursul zilei de ieri, 08.08.2012, la sediul poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul Investigaţii Criminale, care efectuează cercetările în cauză„.

 Ponta pregateste subordonarea Parchetelor?

 Specialiştii spun că, prin lasarea informatiei false potrivit carei procurorii nu au alta treaba decat sa le ancheteze pe manechinele lui Mazare, premierul Victor Ponta   aruncă în derizoriu anchetele Ministerului Public – Parchetul General, care investigheaza abuzurile grave comise de inalti functionari din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), unde au fost invinuiti secretarul de stat Ioan Nicolae Cabulea si chestorul Constantin Manoloiu. Reamintim ca abuzurile imputate celor doi oficiali al MAI au blocat invalidarea referendumului la sedinta din 2 august a Curtii Constitutionale. 

De asemenea, specialistii spun ca Ponta, prin decredibilizarea procurorilor,  si-a pregatit  terenul pentru a-si subordona  Parchetele, mai ales ca in acelasi context a ironizat organismele europene, spunand  că va avea grijă ca DNA şi ANI să fie cât mai bine plătite şi mai independente, pentru că asta vor cei de la Bruxelles. „Facem DNA şi ANI cât mai independente şi mai bine plătite. Asta vor cei de la Bruxelles. Justiţia înseamnă mult mai mult”, a spus Victor Ponta.

Cum au votat Mazare si manechinele sale

Anchetele cu fraudele si alte  incalcari de lege din timpul referendumului s-au deschis in urma a sute de plangeri depuse la parchet. Parchetul General a iniţiat o amplă anchetă pentru a instrumenta modul în care în unele localităţi ne-turistice s-au obţinut procente de peste 250% prezenţa la vot, precum şi modul in care  multi cetăţenii au fost obligaţi de primari să meargă la vot (amenitari ca nu primesc ajutoare sociale, spre exemplu)

Intre organizatiile care au facut sesizari de nelegalitati se afla pana  si Asociatia Prodemocratia, apropiata de USL, daca e sa luam in considerare participarea acestui ONG la simpozionul ,din ianuarie 2012, de la Parlamentul European, pentru a condamna „abuzurile” presedintelui Traian Basescu si ale PDL .

In dosarul fraudelor de la referendum pana acum au fost solicitate listele electorale folosite la scrutinul din 29 iulie 2012, si probabil au inceput audierile de martori.

La Mamaia-Constanta, pentru referendum au fost infiintate 17 sectii de votare in baruri, restaurante, cazinouri, desi legea interzice ca sediul sectiei de votare sa fie la o distanta mai mica de 500 de metri. Or, intr-un restaurant, o sectie de votare se afla, cel mult, la distanta de 5 metri de o sticla de alcool.

In plus, din imaginile date de televiziuni, se putea constata ca in ziua referendumului primarul  Radu Mazare, „defila” pe la sectia de votare cu manechine in costume de baie. Din declaratiile unora dintre manechine, ca de altfel si din declaratiile lui Mazare,  rezulta ca fetele au fost aduse la vot cu forta de edilul Constantei. De asemenea, Mazare a afirmat atunci ca are in posesia sa  buletinele tinerelor, ca mod de constrangere pentru participarea la vot. 

 In 2001, premierul Nastase a subordonat Parchetele folosind aceeasi tactica

Indicatii catre procurori a dat, la inceputul anului 2001, si  fostul premier Adrian Nastase. Atunci, Nastase a facut o vizita fulger la Parchetul General, unde i-a trasat directive procurorului general  Joita Tanase. Dupa intalnire, Nastase a facut o conferinta de presa pe holul central al Parchetului, in cadrul careia a prezentat indicatiile date procurorilor. Intre altele, el a anuntat atunci ca procurul general  trebuie sa repare ” abuzurile”  savarsite asupra presedintelui Bancorex (fosta banca a Securitatii), Razvan Temesan, inculpat si arestat preventiv pentru ca a falimentat banca cu imprumuturi de zeci de milioane de dolari, nerecuperate  de la clientela PDSR ( acum PSD).

Razvan Temesan a fost reabilitat, despagubit financiar pentru „abuzuri”, iar dosarele au fost inchise. Prejudiciile totale ale Bancorex de circa 3.000.000.000 de dolari au fost acoperite de la bugetul de stat. De asemenea, procurorii care au instrumentat acele dosare au fost aspru pedepsiti. Unii dintre ei au fost haituiti si obligati sa  paraseasca  Parchetul (Ovidiu Budusan), iar altii  au fost retrogradati, imprastiati prin parchetele din provincie, iar periodic erau obligati sa dea note explicative. In acele vrenuri, unul dintre acesti procurori tracasati, Nicu Pacuraru, a murit din cauza unui infarct.  

 Tot in acele vremuri,  procurorul Cristian Panait a fost haituit pentru ca nu a ascultat ordinul lui Nastase si  al ministrului Justitiei de atunci, Rodica Stanoiu, de a-l aresta pe procurorul Alexandru Lele, care a indraznit  sa-l aresteze, pentru contrabanda, pe fiul baronului local Adrian Tarau, important sponsor si lider al PSD. In urma presiunilor, Panait s-a aruncat  de la etaj, si l-a scurt timp a decedat.

Presa a relatat atunci ca ultimele cuvinte ale lui Panait spuse matusii sale, Eleni Dumitru, inainte de a intra in coma au fost : „Cainele de Ponta m-a omorat!”

Reamintim ca fostul premier Adrian Nastase „l-a smuls” pe procurorul Victor Ponta de la Parchetul General, numindu-l sef al corpului sau de control. De asemenea, in acea perioada  Ponta a ajuns presedintele tineretului social-democrat (TST), tot  cu sustinerea lui Adrian Nastase, care era si presedinte al PSD.

Tot in perioada in care Nastase era premier,  Ponta si-a sustinut teza de doctorat la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti. Coordonatorul tezei de doctorat era  Adrian Nastase. In urma cu circa o luna,  comisia Universitatii Bucuresti a anuntat ca Ponta a plagiat 115 pagini din acea teza sa de doctorat de 306 de pagini si a anuntat ca va cere retragerea titlului academic.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă