Colindătorii vor fi primiţi, miercuri, în interiorul Domeniului Regal, la Săvârşin, de familia regală a României, potrivit unui comunicat al Casei Regale.
Mai mult, cu ocazia Crăciunului, românii din judeţele ţării şi Republica Moldova sunt aşteptaţi la Ziua Porţilor Deschise, în Satul Regal.
"Sunt binevenite grupuri reprezentând asociații sau instituții, școli sau formații muzicale, care doresc să colinde sau să transmită La Mulți Ani Familiei Regale și să ia parte la tradiționala sărbătoare de la Castelul Săvârșin dedicată Crăciunului", se arată în comunicat.
Astfel, miercuri, la ora 11,00, colindătorii Crucii Roșii Române, filiala Arad vor cânta pentru familia regală în Piața din Satul Regal, urmați de Corul "Vox Dunaris" din Drobeta-Turnu Severin, colindătorii Școlii Gimnaziale "Lazăr Tâmpa" din comună Almaș, județul Arad, colindătorii de la Școala Generală nr. 5 din Arad, corul Asociației Kolping România din Brașov și de corul de copii al parohiei Hășmașu Ciceului, comună Uriu, județul Bistrița-Năsăud.
Începând cu ora 12,00, Principesa Moștenitoare Margareta și Alteța Sa Regală Principesa Maria vor oferi daruri familiilor nevoiașe din Săvârșin , la care participă primarul și preotul comunei, reprezentanții Casei Majestății Sale. Vor fi oferite 300 de pachete cu alimente și produse necesare casei.
La ora 14,00 Principesa Moștenitoare Margareta vor prezenta presei bradul din Salonul mare și masa de Crăciun din Sufrageria mare a Castelului Regal.
La ora 17,00, Principesa Moștenitoare și Principele Radu, precum și Alteța Sa Regală Principesa Maria vor asista la concertul susținut de Corala Regală Transilvană, Corul de copii Allegria și Trio Tril din Cluj-Napoca la Muzeul Regal al Automobilului.
La ora 18,00, Principesa Moștenitoare și Principele Radu, precum și Principesa Maria vor oferi cadouri angajaților și colaboratorilor, la Muzeul Regal al Automobilului.
Joi, la ora 10,00 Majestatea Sa Regele transmite al 76-lea mesaj de Crăciun,, din 1940 până în prezent, la ora 10.00.
La ora 11,30 familia regală va primi dubașii din Săvârșin în Piața din Satul Regal. La ora 19,00, familia regală petrece Ajunul Crăciunului privat.
Sâmbătă, la ora 11,00, familia regală va participa la slujba care va fi oficiată în cea de-a doua zi de Crăciun, la Biserica ortodoxă din comună.