6.1 C
București
joi, 29 februarie 2024
AcasăSpecialCe a urmărit cu adevărat Traian Băsescu când şi-a oferit demisia

Ce a urmărit cu adevărat Traian Băsescu când şi-a oferit demisia

 

La scurt timp după ce a fost anunţată propunerea preşedintelui de a demisiona în luna noiembrie dacă USL votează trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de aleşi la 300, scriam pe site-ul ziarului că târgul oferit de Traian Băsescu reprezintă un şah din care opoziţia va ieşi doar cu pierderi masive. Pentru că, deşi, aparent, oferta făcută de şeful statului era de nerefuzat, ea nu va fi acceptată, iar justificarea refuzului în faţa propriului electorat îi va costa scump pe social-democraţi şi liberali. De ce?

Deoarece este în contradicţie flagrantă cu ideea pe care o repetă obsesiv, de ani de zile, liderii PSD şi PNL, care a constituit însăşi raţiunea fundamentală pentru crearea USL, o alianţă stânga-dreapta contra naturii: tot ce se întâmplă rău în România se trage de la Băsescu, iar prioritatea numărul 1 a celor două partide a fost şi este înlăturarea sa cât mai rapidă de la putere. Nu asta transmit şi cifrele derizorii care arată cât de puţini români mai au încredere în preşedinte? Nu de asta au demonstrat şi oamenii în Piaţa Universităţii?! Nu asta este şi marea promisiune electorală a USL?

În viziunea opoziţiei şi a milioane de români, cei opt ani cu Băsescu au fost un coşmar, cea mai neagră perioadă din istoria României, mult mai groaznică decât Epoca de Aur. Nu el fură de rupe? Nu el îi protejează pe toţi cei care fură – inclusiv pe preşedinţii de consilii judeţene şi primarii PSD şi PNL? Nu el ne ascultă telefoanele? Nu el a reînviat Securitatea? Nu el a subjugat cea mai onorabilă breaslă a ţării – judecătorii? Nu din cauza lui fug oamenii din ţară? Nu el ne-a transformat în colonia puterilor occidentale? Nu el vrea să pună scutul antirachetă, ca să ne transforme în ţintă pentru ruşi şi iranieni? Şi, mai ales, nu el ne-a adus-o pe Elena Udrea pe cap?!!!

Şi atunci, există vreun argument raţional pentru a refuza o înţelegere care ar pune capăt domniei sale de coşmar mult mai iute decât ar fi sperat cei ce răspund afirmativ la întrebările de mai sus? Nu!

În primul rând pentru că principala condiţie pusă de Băsescu în schimbul demisiei sale înaintea alegerilor din noiembrie nu vizează nici una dintre sugestiile considerate controversate pe care le-a făcut în ultima perioadă. Nu a cerut opoziţiei nici să accepte reorganizarea administrativ-teritorială, nici să amâne alegerile pentru 2013, nici să comaseze localele cu parlamentarele, nici să introducă votul uninominal pur.

Tot ce a cerut este aplicarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 – Parlament unicameral cu doar 300 de aleşi – şi votarea modificării Constituţiei în aceeaşi zi în care se desfăşoară alegerile locale. Atât. Pentru că a doua condiţie, aceea de a reduce mandatul prezidenţial la patru ani, nu este cu adevărat o condiţie. Este un cadou pentru opoziţie, deoarece face posibilă încheierea mandatului său cu doi ani mai devreme.

În scrisoarea preşedintelui nu există nici o capcană, nici o formulare vicleană care să lase loc de o revenire asupra promisiunii demisiei dacă Parlamentul unicameral cu 300 de locuri devine realitate şi care să permită răstălmăcirea sensului demersului preşedintelui. Aşa cum s-a întâmplat atunci când acesta a dezvăluit că i-a oferit postul de premier lui Victor Ponta, iar replica liderilor USL a fost că au crezut că e băşcălie.

Mai mult decât atât, nu există vreun contraargument valid la substanţa ofertei. Votul dat la referendum în favoarea Parlamentului unicameral cu 300 de membri a fost zdrobitor – peste 77% s-au declarat de acord. Indiferent de neajunsurile identificate de experţi în ceea ce priveşte eficienţa funcţionării unui Parlament unicameral, rezultatul referendumului este fără echivoc şi, o dată ce a fost validat, a suspendat definitiv orice dezbatere. 6.740.213 români au spus la urne că doresc Parlament unicameral şi 7.765.573 s-au declarat de acord cu reducerea numărului aleşilor la 300. Democraţia şi-a spus cuvântul, iar ignorarea rezultatului unei proceduri cât se poate de legitime nu poate fi justificată sub nici o formă.    

Singura condiţie care putea fi dezbătută vizează cererea ca “lucrările pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei să se desfăşoare astfel încât legea de revizuire a Constituţiei să fie supusă referendumului cu ocazia alegerilor locale”. Era previzibil că vor apărea voci care să întrebe înţepat de ce se grăbeşte preşedintele, de ce trebuie ca votul pentru modificarea Constituţiei să fie dat neapărat în aceeaşi zi cu alegerile locale şi alte variaţiuni pe această temă.

Nici aceste întrebări cvasiretorice nu ar fi fost însă suficient de puternice pentru a formula un refuz credibil. Dacă venirea la putere a USL este atât de dorită de români, iar imperativul de a scăpa de Băsescu este atât de stringent pe cât ne repetă de ani de zile Victor Ponta şi Crin Antonescu, cum ar putea să stea în calea schimbării de putere un artificiu electoral evident, şi totuşi minor, cum este plasarea datei votului pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu votul pentru aleşii locali?

Presupunerile pe care le făceam, vineri seară, referitoare la răspunsul USL au fost depăşite însă cu mult de realitate. Sâmbătă, Victor Ponta şi Crin Antonescu au respins oferta lui Traian Băsescu fără o explicaţie coerentă. Ponta a declarat că nu răspunde “propunerilor otrăvite” şi a rupt scrisoarea de la tribuna congresului USL, iar Antonescu a spus că nu mai vrea “un preşedinte jucător care joacă la zaruri, după bunul său plac, Constituţia”.

Nu scrisoarea în sine, ci chiar aceste răspunsuri – pe care, de altfel, este evident că le şi anticipase – reprezintă cu adevărat marea lovitură pe care Băsescu a dat-o celor ce l-ar vrea plecat de la Cotroceni înainte de termen şi înlocuit cu Crin Antonescu. Pentru că scoate din nou în evidenţă, cu forţă, cele două mari vulnerabilităţi ale principalilor săi opozanţi: nu sunt mai puternici decât el şi nu înţeleg una dintre regulile de bază ale jocului politic.

Când titularul îşi pune, de bunăvoie, centura la bătaie, nu ai decât o singură opţiune. Să urci în ring şi să-l învingi. Asta, dacă vrei şi eşti pregătit cu adevărat să-i iei locul. A spune că nu e demn de luptă, că se bazează pe nişte trucuri, că nu luptă cinstit înseamnă a căuta scuze pentru a justifica teama de o nouă înfrângere. Scuzele poate ţin la propriii activişti, dar nu la milioanele de oameni despre care spui că aşteaptă de la tine exact să-i scapi de unul care nu luptă cinstit.

În plus, în acest caz arbitrajul nu este măsluit. Au ieşit mii de oameni în stradă împotriva preşedintelui doar pentru modul în care s-a purtat cu Raed Arafat. Chiar este cineva atât de naiv să-şi imagineze că ar scăpa fără să fie scos în şuturi de la Cotroceni dacă nu şi-ar ţine promisiunea că va demisiona?! Într-un an electoral, când nervii sunt întinşi la maximum? Şi cum şi-ar justifica încălcarea unui angajament public în faţa partenerilor strategici ai României?

De fapt, marele gest făcut de Ponta, de a rupe scrisoarea, denotă că nici el, nici Antonescu nu au scăpat de temerile care s-au transformat deja într-un adevărat complex Băsescu. În sinea lor, pur şi simplu nu mai cred că îl vor învinge vreodată. De asta au ratat ocazia de a accepta nominalizarea lui Victor Ponta ca premier şi tot de asta s-au temut să spună da demisiei sale condiţionate, care ar fi cerut un singur lucru: o strategie mai deşteaptă decât a lui Băsescu pentru a contracara eventualele portiţe de fugă pe care acesta şi le-ar fi lăsat. Asta însemna cu adevărat a fi mai bun decât el – abilitatea de a-l bate cu propriile arme.

A doua lovitură încasată de opoziţie ţine de faptul că refuzul lor ignoră binele public. În politică, orice dispută implică trei părţi. Cele două tabere politice plus cetăţenii. În clipa în care una dintre părţi dă şah folosindu-se de votul a şapte milioane de români, singura mutare acceptabilă este una care să nu ignore binele public invocat prin acel vot.

Ponta şi Antonescu se pot amăgi cât doresc cu aplauzele camarazilor lor, dar chiar şi în rândul celor mai aprigi alegători anti-Băsescu următoarele întrebări tot vor persista.

Din moment ce sunt siguri că vor câştiga fluierând atât alegerile locale, cât şi parlamentare, de ce refuză USL să împuşte trei, şi nu doar doi iepuri dintr-o lovitură? Preşedinţia este tot ce le lipseşte pentru a prelua puterea total. De ce să rişte să ajungă din nou la mâna lui Băsescu pentru numirea premierului ­- pragul de 50% este greu de crezut că îl vor depăşi – când pot scăpa de cel mai redutabil adversar acceptând ceea ce, de fapt, majoritatea românilor le-au şi cerut: Parlament unicameral cu mai puţini politicieni care să doarmă în bănci sau să citească tabloide pe banii lor?

Mai mult decât atât. Dacă binele public, potrivit chiar lui Ponta şi Antonescu, este servit în primul şi în primul rând prin ieşirea imediată a preşedintelui de pe scena politică şi având în vedere că şansa unei noi suspendări este egală cu zero, cetăţenii ce şi-ar dori cu adevărat? Ca Băsescu să plece de la Cotroceni în 2012 sau în 2014? Răspunsul este dincolo de evidenţă: cât mai repede! Şi atunci, de ce ignoră liderii USL voinţa poporului – sau măcar pe cea a propriilor alegători?!

În acest punct logica se opreşte şi ajungem la esenţa mutării lui Băsescu. România se află în situaţia în care se află tocmai pentru că politicienii noştri acţionează după o logică proprie care sfidează de multe ori nu doar nevoile comunităţii, nu doar bunul simţ, dar le trădează chiar şi propriul instinct de conservare.

Într-un moment extraordinar de prielnic, în care scorul în sondaje al USL este mai bun decât a avut orice alt partid de la victoria FSN din 1990 încoace, într-un moment în care potenţialul succesor al preşedintelui, Mihai Răzvan Ungureanu, încă nu şi-a consolidat profilul politic şi ar porni cu şansa a doua, mai importantă decât oportunitatea de a-i face vânt lui Băsescu a fost teama de discuţia care ar fi început în interiorul Uniunii despre cum vor reuşi să-şi mulţumească activiştii şi sponsorii, în condiţiile în care numărul total de parlamentari ar scădea cu aproape 170.

Întocmirea listelor de candidaţi pentru viitorul Legislativ va fi oricum un coşmar, dar, în contextul nemulţumirilor deja explozive din PSD legate de principiul parităţii cu PNL, scăderea numărului de aleşi ar fi dus la certuri interminabile între cele două partide şi, în final, la dispariţia USL.

Adăugaţi teama de a-şi asuma acest risc real la complexul liderilor USL faţă de abilităţile diabolice ale lui Băsescu, de care aminteam mai sus, şi aveţi răspunsul la întrebarea fundamentală: de ce ratează Ponta şi Antonescu şansa de a scăpa pentru totdeauna de cel mai important adversar al lor şi, în acelaşi timp, de a satisface cea mai arzătoare dorinţă a suporterilor lor? Pentru că ambele partide (toate, de fapt, şi nu doar acum) pun propriile orgolii, calcule sau temeri mai presus de voinţa cetăţenilor – atât cea legată de Parlamentul unicameral, cât şi cea referitoare la plecarea preşedintelui înainte de termen.

Exact acest lucru a vrut să-l scoată în evidenţă Traian Băsescu şi i-a reuşit din plin. Şi, chiar dacă liderilor USL li se pare că au parat magistral lovitura venită de la Cotroceni în ajunul marelui congres, doar timpul ne va dovedi dacă sămânţa de îndoială pe care preşedintele a sădit-o în inima alegătorilor lor le va fi sau nu fatală.

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Guvernul român umflă acțiunile Gabriel Resourses

Acțiunile companiei canadiane Gabriel Resourses (care deține 80 % din Roșia Montană Gold Corporation S:A.), aflată în litigiu cu statul român la Curtea de...

Țările UE au blocat o lege privind lanțurile de aprovizionare

Țările Uniunii Europene, UE, au blocat miercuri o propunere de lege. Aceasta obligă marile companii din blocul comunitar să verifice dacă lanțurile lor de...

Curtea Supremă a SUA se va sesiza în problema imunității penale invocate de Donald Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite(SUA) a acceptat miercuri să se sesizeze în problema imunităţii penale invocate de Donald Trump şi să o examineze la...
Ultima oră
Pe aceeași temă