12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCCR: cvorumul la referendum va fi de 30%. Cuplarea referendumului pentru Constituţie...

CCR: cvorumul la referendum va fi de 30%. Cuplarea referendumului pentru Constituţie cu prezidenţialele, dificil de realizat

UPDATE Curtea Constituţională a decis că scăderea pragului la referendum de la 50% la 30% este constituţională, resping sesizarea preşedintelui Traian Băsescu.  

Chiar dacă judecătorii CCR au dat dreptate USL şi au respins sesizarea preşedintelui Traian Băsescu, organizarea referendumului odată cu alegerile prezidenţiale din 2014, este dificilă.

Asta deoarece termenul de un an impus de CC, în primă instanţă, pentru aplicarea noii legi reduce şansele Guvernului de a organiza scrutinul pentru revizuirea Constituţiei pe un prag redus. 

Conform Legii alegerilor prezidenţiale, scrutinul poate fi organizat duminica şi doar în luna anterioară celei în care ajunge la termen mandatul preşedintelui. Acest lucru face ca alegerile prezidenţiale din 2014 să aibă loc în luna noiembrie, de vreme ce mandatul lui Traian Băsescu expiră pe 21 decembrie anul viitor, la 5 ani de la ziua în care a depus jurământul în Parlament. Astfel, alegerile prezidenţiale ar putea fi organizate anul viitor în noiembrie în datele de 2, 9, 16, 23 sau 30.

Singura dată în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar mai putea fi organizat odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale este duminică 30 noiembrie anul viitor, sărbătoarea Sfântului Andrei.

Prin corelare cu prevederile noii legi a referendumului, care impune termenul de un an de zile pentru ca prevederile privind cvorumul redus să poată fi aplicate, promulgarea legii de către Traian Băsescu trebuie să aibă loc anul acesta până la data de 30 noiembrie. Totuşi, şeful statului are o marjă de manevră. Şeful statului este obligat ca în 10 zile să promulge noua lege a referendumului, cu precizarea că acest termen operează din momentul în care CC îi comunică eventuala decizie de respingere a contestaţiei. 


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_min/c59b79eb876fe5e1ac0945e71d0832df/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, joi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind Legea referendumului, prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscrişi în liste, transmite Agerpres.

În 23 octombrie, CCR a amânat discuţiile din imposibilitate de constituire a completului de judecată.

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea invocând faptul că legea modificată ar permite posibilitatea adoptării prin referendum a unor măsuri lipsite de legitimitate populară şi ar duce la nerespectarea dreptului poporului român de a exercita suveranitatea de stat pe calea directă a consultării populare.

Citeşte şi: VIDEO. UPDATE. CCR a amânat dezbaterea sesizării lui Băsescu privind Legea referendumului

Şeful statului afirmă, în sesizare, că pragul de participare la referendum de 30% din alegătorii înscrişi în liste contravine principiilor constituţionale, deoarece manifestarea democratică a suveranităţii poporului se asigură doar prin participarea majorităţii cetăţenilor la o consultare populară, adică 50% plus unu.

Preşedintele consideră că noua lege a referendumului contravine dispoziţiilor Constituţiei potrivit cărora drepturile şi libertăţile cetăţenilor reprezintă valori supreme, suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită inclusiv prin referendum, iar niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Preşedintele susţine că, prin noţiunea de “majoritate”, se înţelege numărul cel mai mare de cetăţeni dintr-o colectivitate, şi anume 50% plus unu, şi subliniază că legitimitatea unei decizii luate prin consultare populară este dată de prezenţa cât mai largă la vot.

“Pentru aceleaşi raţiuni, în cadrul procedurii de consultare democratică a populaţiei, se aplică acelaşi principiu, însă majoritatea decidentă trebuie să se raporteze la un anumit nivel de reprezentativitate sub aspectul participării la vot pentru ca hotărârea finală să se bucure de legitimitatea necesară, iar un prag de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente nu poate să confere o asemenea legitimitate”, subliniază Băsescu.

Şeful statului susţine că la referendumul pentru revizuirea Legii fundamentale este necesar un cvorum de adoptare de 50% plus unu, tocmai pentru a sublinia forţă juridică a Constituţiei, iar diminuarea pragului de participare la 30% va duce la o lipsă de legitimitate şi va genera o situaţie de instabilitate constituţională.

Potrivit acestuia, posibilitatea modificării Constituţiei sau a demiterii preşedintelui României prin referendum cu cvorum de 30% “ar însemna o gravă nesocotire a voinţei cetăţenilor prin al căror vot majoritar a fost adoptată Constituţia sau a fost ales preşedintele României”.

Traian Băsescu aminteşte că actuala Constituţie, adoptată în anul 1991, a fost revizuită în anul 2003 cu participarea la referendum a unei majorităţi de 50% plus unu din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale permanente.

El mai reclamă că noua lege a referendumului face distincţii în ceea ce priveşte demiterea preşedintelui României ales din primul tur de scrutin, în al doilea tur de scrutin şi preşedintele interimar şi afirmă că prevederile constituţionale se aplică similar în toate cele trei cazuri, anume prin majoritate de 50% plus unu.

În 18 octombrie, primul-ministru Victor Ponta declara că aşteaptă decizia CCR referitoare la sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind neconstituţionalitatea modificărilor şi completărilor la Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

“Noi trebuie să transmitem către Comisia de la Veneţia forma finală a modificărilor la Constituţie. Sunt convins că în perioada următoare, la un moment dat, se va strânge comisia şi va transmite această formă finală. E o chestiune de procedură şi nemaifiind graba că nu ne lasă să facem referendum prea repede. Aştept şi eu 23 octombrie să ne spună CCR dacă ceea ce a spus în iunie mai e valabil în octombrie. Poate că nu mai e. Eu nu aş fi aşa de surprins. Evident că după aceea ne strângem în comisie şi putem să transmitem către Comisia de la Veneţia modificările”, a afirmat Ponta.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă