6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCazul "prostituarea lui Dali"

Cazul „prostituarea lui Dali”

Cazul operelor lui Dali furate de catre trei ieseni a luat o noua turnura. Adusi la spovedanie in fata judecatorilor, suspectii au lasat de inteles ca, inainte de a fi saltati de anchetatori, nu ar fi stiut care e valoarea celor 12 opere de arta pe care au incercat sa le vanda in Iasi. Unul dintre tineri a marturisit ca bunurile provin din casa unei familii de spanioli din insula Las Palmas, acolo unde a si muncit pentru o perioada de timp. Pentru ca nu ar fi fost platit pentru prestatia sa, tanarul ar fi luat mai multe bunuri pe care le-a gasit prin casa si a plecat spre Romania. Bunurile ar fi fost tinute in casa unuia din cei trei pana in urma cu aproape trei saptamani, atunci cand tinerii au si fost arestati, in urma unui flagrant. >n urma cu cateva zile, cei trei au fost adusi in instanta, acolo unde judecatorii au reconfirmat mandatele de arestare emise pe numele iesenilor. Avocatii acestora au sustinut ca probele la dosar sunt extrem de subtiri, cu atat mai mult cu cat o parte din statuete figureaza pe listele Interpolului ca fiind furate inca din 1978. Cert este ca, in prezent, anchetatorii asteapta rezultatele expertizelor facute de specialisti in cazul celor 12 opere de arta. Astfel se va afla daca sunt adevarate si cat valoreaza pe piata.
Cei patru ieseni au intrat in atentia autoritatilor la inceputul anului, atunci cand s-a aflat prima oara ca detin mai multe opere de arta care figurau pe listele Interpolului. >n urma cu aproximativ o saptamana, doi dintre cei vizati au cazut in plasa unui flagrant, atunci cand incercau sa comercializeze operele de arta contra sumei de 100 mii de euro. Trei dintre suspecti se afla in arest preventiv.

Cele mai citite

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...

Cum au ajuns varza și fasolea ingredientele vegetale de bază în gastronomia românească?

Bucătăria românească se remarcă prin simplitate, dar și prin bogăția gusturilor autentice. Ingredientele de bază au fost, de-a lungul timpului, cele care se găseau...
Ultima oră
Pe aceeași temă