16.6 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialCazul Năstase. CSM acuză intervenţii în actul de justiţie

Cazul Năstase. CSM acuză intervenţii în actul de justiţie

Judecătorii Dănileţ, Dumbravă şi Neacşu, membri CSM, acuză de imixtiune în înfăptuirea actului de justiţie a instituţiilor ca Avocatul Poporului şi două asociaţii de magistraţi, care s-au implicat în apărarea lui Năstase. De asemenea, cei trei cer ca Uniunea Naţională a Barourilor să-i sancţioneze pe avocaţii din dosarul Trofeul Calităţii care au lansat acuzaţii netemeinice la adresa magistraţilor.

 

Judecătorii Cristi Dănileţ, Adrian Neacşu şi Horatius Dumbravă au solicitat  plenului CSM  să reacţioneze „faţă de implicaţiile provocate de soluţiile din dosarul Trofeul Calităţii”. Cei trei magistraţi şi-au motivat solicitarea astfel: „În virtutea rolului său constituţional de apărător al independenţei justiţiei şi a reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor, revine CSM îndatorirea de a reacţiona imediat şi în mod ferm cu privire la modul în care instituţii ale statului, autorităţi şi profesionişti ai dreptului au înţeles să se implice într-un proces aflat pe rol, respectiv în punerea în executare a hotărârii pronunţate”.

Cei trei judecători cer  plenului CSM „să atragă atenţia Avocatului Poporului, Asociaţiei Ma-gistraţilor din România şi Asociaţiei Procurorilor din România asupra atitudinii inadmisibile de a prelua apărări din cadrul unui proces aflat pe rol şi a comunica în mod public adrese către CSM prin care se solicită răspuns la chestiuni cu care instanţa de judecată fusese învestită. De asemenea, au cerut să se sesizeze Uniunea Naţională a Barourilor din România pentru a lua în discuţie, în general, modalitatea de respectare de către avocaţi a obligaţiei de a fi rezervaţi în ceea ce priveşte publicitatea proprie, constând în apariţia repetată în mass-media. Să nu comenteze cauze aflate pe rolul instanţelor şi să sesizeze Barourile aferente cu privire la verificarea modului în care avocaţii din cauza Trofeul Calităţii au respectat deontologia profesională faţă de cuvintele jignitoare şi afectarea reputaţiei profesionale a procurorilor şi judecătorilor ce au instrumentat această cauză”. 

Ce a hotărât CSM

Consiliul Superior al Magistraturii a admis sesizarea celor trei magistraţi. De asemenea, CSM se va implica în reluarea urgentă a discuţiilor cu privire la trecerea poliţiei judiciare de sub autoritatea Ministerului de Interne în cea a Ministerului Public, pentru a evita orice formă sau intenţie, chiar şi doar sub forma aparenţei, de influenţare politică a activităţii operative sau investigative a Poliţiei.
 
Ce susţine procurorul general al României

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a spus, la şedinţa de marţi a CSM, că reac-ţiile avocaţilor lui Năstase „prejudiciază autoritatea judecătorească” şi l-a acuzat, de asemenea, pe ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, că a făcut de-cla-raţii spunând că anumite cazuri sunt politice şi i-a cerut să vină cu dovezi în acest sens. În replică, Corlăţean a spus că nu a făcut astfel de declaraţii, cel puţin de când a fost numit ministru al Justiţiei.

Laura Codruţa Kovesi a cerut trecerea poliţiei judiciare de la Ministerul Administraţiei şi Internelor la Ministerul Public, spunând că acest lucru va evita ingerinţele politice. Text Box:

Cele mai citite

Accident cu trei persoane încarcerate pe un drum din Bihor

Un accident grav s-a produs între un microbuz și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani pe un drum din județul...

Mașini de debitat tabla vs. alte metode de tăiere: care este soluția ideală?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Victorie la limită pentru FCSB cu Gloria Buzău! Gigi Becali: „M-a enervat chestiunea asta!”

FCSB a obținut o victorie cu emoții pe teren propriu împotriva Gloriei Buzău, scor 3-2, în etapa a 12-a din Superligă, într-un meci marcat...
Ultima oră
Pe aceeași temă