11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialCaz REVOLTĂTOR în Franţa. Un cleric, judecat pentru agresiuni sexuale comise în...

Caz REVOLTĂTOR în Franţa. Un cleric, judecat pentru agresiuni sexuale comise în Franţa şi România

Un cleric din congregaţia Sfântul Ioan este judecat pentru agresiuni sexuale împotriva unor fete din Franţa şi România şi violarea unei minore şi a unei femei în vârstă de 33 de ani, informează Mediafax.

În deschiderea procesului, joi dimineaţa, fratele Jean-Dominique Lefèvre, în vârstă de 66 de ani, a recunoscut „toate” agresiunile sexuale care i-au fost imputate în perioada 1991-1999 împotriva a cinci fete în Franţa şi România, relatează Le Parisien.

În schimb, el a contestat că a violat una dintre ele, o româncă, precum şi violul unei femei în vârstă de 33 de ani în 2007.

Clericul a povestit cum a forţat fetele, majoritatea în vârstă de opt ani, să accepte mângâieri, admiţând „gesturi deplasate” legate de „pulsiuni”. Când atingerile au fost denunţate, el a cerut iertare familiei şi a fost mutat din congregaţie.

În perioada 1992-1996, fratele Jean-Dominique Lefèvre a fost trimis în misiune în România, unde a predat catehismul catolic şi a vizitat copii bolnavi într-un spital. El a cunoscut atunci o fată în vârstă de 12 ani, care îl acuză de viol şi susţine că a fost martora unor agresiuni sexuale asupra unor fete spitalizate.

„N-am violat-o niciodată”, a asigurat el, mărturisind atingerea sexuală a fetei în „cinci” ocazii şi mângâierea altor copii într-un spital din Bucureşti.

În afară de cele cinci cazuri pentru care este judecat, clericul a recunoscut şi agresarea sexuală a „altor cinci copii în România şi a altor doi sau trei în Franţa”, care nu au fost identificaţi toţi.

El va compărea, de asemenea, la 2 iunie în faţa tribunalului corecţional din Puy-en-Velay (Haute-Loire) pentru agresarea sexuală a unei minore în 1991. În ceea ce priveşte violarea femeii în vârstă de 33 de ani, decedată în cursul procedurii, el a negat, afirmând că relaţia lor s-a limitat la atingeri consimţite.

 

Cele mai citite

Avem 40.000 de joburi neocupate și 451.000 de șomeri

Piața muncii va fi afectată de îmbătrânirea populației, ponderea celor activi, de peste 65 de ani, va depăși 30% în 2035 Numărul locurilor de muncă...

Avem 40.000 de joburi neocupate și 451.000 de șomeri

Piața muncii va fi afectată de îmbătrânirea populației, ponderea celor activi, de peste 65 de ani, va depăși 30% în 2035 Numărul locurilor de muncă...

Macron apreciază decizia lui Biden de a lăsa Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia

Președintele francez a spus că mișcarea a fost un răspuns la desfășurarea de soldați nord-coreeni Președintele francez Emmanuel Macron a salutat decizia președintelui american Joe...
Ultima oră
Pe aceeași temă