Aproximativ 1,2 milioane de refugiați au intrat ilegal în spațiul Uniunii Europene, în primele zece luni ale anului 2015, de patru ori mai mulţi decât în 2014, anunţă Agenţia europeană pentru protecţia frontierelor (Frontex), conform Reuters, relatează Mediafax.
Este posibil ca numărul total al extracomunitarilor să fie puţin mai mic, dat fiind că unii imigranţi intră în Grecia după care trec prin state non-UE, precum Macedonia şi Serbia, apoi ajung din nou în spaţiul comunitar, fiind luaţi în evidenţă de două ori.
Frontex a precizat că peste 150.000 de imigranţi au trecut din Turcia în Grecia în cursul lunii octombrie. Numărul total al imigranţilor extracomunitari ajunşi în Grecia în intervalul ianuarie – octombrie 2015 depăşeşte 540.000.
Aproximativ 8.500 de persoane au traversat Marea Mediterană din Libia în Italia în octombrie, de două ori mai puţini decât în aceeaşi perioadă din 2014.