0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCătălina Ponor și-a anunțat retragerea: Am decis să spun stop

Cătălina Ponor și-a anunțat retragerea: Am decis să spun stop

După ce a ratat finalele la bârnă şi sol la CM de la Montreal, gimnasta Cătălina Ponor a transmis un mesaj, în care afirmă că-și încheie cariera.

”Nu a fost o zi aşa cum mi-am dorit, dar sunt mulţumită de tot ce am realizat până acum: 23 de medalii europene, mondiale şi olimpice, 26 de ani dedicaţi gimnasticii ca şi sportivă cu două momente de neuitat – Olimpiada de la Atena, unde am realizat mai mult decât am visat, şi Campionatele Europene de la Cluj, unde am trăit nişte momente unice atât frumoase în faţa propriului public, cât şi mai puţin plăcute cu doar o zi înaintea finalei de la bârnă. Sunt mandră de tot ce am realizat şi tot ce am sacrificat pentru acest sport pe care l-am iubit şi îl iubesc în continuare, cu bune, cu rele, cu suişuri şi coborâşuri”, a scris Ponor în mesajul postat pe Facebook.

”Din cauza sănătăţii, care se cam joacă cu mine, şi din cauza vârstei la care am ajuns, am decis să spun stop. Îmi voi termina anul cu concursurile mici care au mai rămas şi demonstraţiile deja planificate, după care din decembrie voi urma alt curs al vieţii, tot pe lângă sport, dar altfel, în ideea de a ajuta în continuare gimnastica. Va mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care aţi aplaudat, v-aţi bucurat, aţi suferit, aţi plâns sau ţopăit împreună cu mine”, a adăugat gimnasta.

Cătălina Ponor are în palmares 23 medalii la marile competiţii internaţionale, între care trei de aur la Jocurile Olimpice şi opt la Campionatele Europene.

.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă