20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCât de poluant este turismul extern

Cât de poluant este turismul extern

Jan Lembach, managerul Parcului Natural Venn-Eifel, ne-a vorbit despre cele mai importante proiecte ce se derulează aici. El este mândru de proiectul „Eifel fără bariere” – ce se adresează persoanelor cu dizabilităţi, ajutându-le să petreacă timpul liber în mijlocul naturii.

În acest sens, sunt comandate autobuze cu rampă pentru coborârea cărucioarelor cu rotile, aleile de plimbat sunt asfaltate sau pietruite, drumurile prin mlaştini au fost podite cu lemn, iar persoanelor cu probleme de auz le sunt prezentate expuneri în limbajul semnelor.

În cadrul campaniei de sensibilizare pentru protecţia climei în cadrul turismului, sunt calculate emisiile de CO2 cauzate de activităţile legate de petrecerea vacanţei în diverse colţuri ale globului pământesc. Astfel, dacă un german alege Mexicul drept destinaţie de vacanţă, emisiile de CO2 pentru transportul, cazarea şi consumul de hrană însumate pentru acea persoană vor fi duble în comparaţie cu cele dintr-o vacanţă în Germania. Concluzia: „Germani, petreceţi concediile în Germania – astfel veţi dovedi mai multă grijă faţă de natură!”.

În cadrul aceluiaşi proiect sunt promovate produsele alimentare regionale. Farfuria cu carne din Argentina şi kiwi din Thailanda înseamnă mai multă poluare prin transport decât carnea şi cartofii ce provin din Parcul Venn-Eifel.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă