După ce mai multe voci din serviciile de informaţii americane au prezentat traseul dovezilor care au condus la fortăreaţa pakistaneză în care se ascundea Osama bin Laden, un cor de foşti oficiali ai administraţiei Bush a revendicat succesul, pe care l-a pus pe seama politicii de folosire a unor tehnici de interogare dure, cum ar fi înecul, scrie cotidianul The New York Times.
Se pune astfel întrebarea dacă, într-adevăr, brutalitatea interogatoriilor din centrele de detenţie ale CIA a produs informaţiile cruciale care au condus la uciderea liderului al-Qaeda.
John Yoo, un fost funcţionar de la Departamentul de Justiţie american care a scris memorandumuri secrete legale pentru a justifica interogatoriile brutale, spune că “Preşedintele Obama îşi poate asuma, pe bună dreptate, meritul pentru succesul de astăzi (n.red duminică), însă îl datorează deciziilor dure luate de administraţia Bush.”
Tortura a revenit în dezbaterea naţională, după ce în mandatul lui George W. Bush a provocat furie în rândul americanilor. Fostul preşedinte şi mulţi conservatori au susţinut timp de mai mulţi ani că forţa este necesară pentru a-i determina pe deţinuţi să vorbească. Militanţii pentru drepturile omului, şi chiar Obama în timpul campaniei electorale, au spus că tacticile de tortură trădează principiile americane pentru lucruri lipsite de valoare.
Ce informaţii au obţinut anchetatorii despre Osama
La o privire mai atentă asupra interogatoriilor, reiese faptul că tehnicile dure au jucat un rol mic, aproape nesemnificativ, în identificarea curierului lui bin Laden, care i-a condus pe americani la ascunzătoarea acestuia.
Un deţinut care a fost supus unui tratament dur, a oferit o descriere edificatoare a curierului, potrivit declaraţiilor oficialilor.
Însă doi prizonieri, care au suferit unele dintre cele mai grele tratamente – inclusiv Khaled Shaikh Mohammed, care a fost înecat de 183 de ori – i-au indus repetat în eroare pe anchetatori.
Glenn L. Carle, un fost agent CIA care a participat la interogarea unui deţinut important în 2002, a declarat că tehnicile dure “nu ofereau informaţii utile, importante, de încredere.” El a completat că în timp ce unii colegi apreciau aceste măsuri “toată lumea era profund îngrijorată şi cei mai mulţi simţeau că este un comportament ne-american, care nu funcţiona.”
În ciuda succesului de luni, administraţia prezidenţială a încercat să evite reaprinderea bătăliei pe tema torturii.
“Ideea de bază este aceasta: dacă aveam informaţii extraordinare obţinute prin tehnici dure în 2003, l-am fi eliminat pe Osama bin Laden în 2003,” a declarat Tommy Vietor, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate (NSC). “A durat ani de culegeri şi analiză din multe surse pentru a dezvolta cazul care ne-a permis să identificăm fortăreaţa şi să avem motive întemeiate să credem că bin Laden trăieşte acolo.”
Cum l-au găsit pe liderul al-Qaeda
Din momentul în care primul suspect al-Qaeda a fost prins, interogatorii de la închisoarea cubaneză Guantanamo Bay şi cei din închisorile secrete ale CIA s-au concentrat pe identificarea membrilor reţelei care au fost curieri.
“Ştiam că dacă ar fi să ajungem la Osama, ar fi fost pentru că găseam pe cineva suficient de apropiat de el, în care se încredea,” a afirmat Charles D. Stimson, înalt oficial al Pentagonului pe problemele deţinuţilor, între 2004 şi 2007.
În 2002 şi 2003, interogatorii au aflat despre un curier al-Qaeda care folosea denumirea de Abu Ahmed al-Kuwaiti, dar acest nume a fost doar un vârf de unghie într-un val de afirmaţii fără legătură.
După ce a fost prins (în martie 2003), Khalid Sheikh Mohammed, principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie, a fost supus celor mai chinuitoare măsuri de interogare, care au inclus trântirea de pereţi, legarea în poziţii de tensiune sau menţinerea sa treaz timp de 180 de ore. A fost de asemenea înecat în repetate rânduri.
Potrivit unei surse oficiale, Mohammed a fost întrebat pentru prima oară despre Kuwaiti în toamna lui 2003, la mai multe luni distanţă de la momentul în care a fost scufundat în apă. El a recunoscut că îl cunoaşte pe Kuwaiti, însă a spus că s-a retras şi este nesemnificativ.
În 2004, un alt suspect prins în Irak, Hassan Ghul, a oferit o altă versiune a rolului curierului. Ghul a afirmat că acesta era un om de încredere apropiat atât de bin Laden, cât şi de Mohammed şi Abu Faraj al-Libi, şeful operaţional al reţelei al-Qaeda după prinderea lui Mohammed. Kuwaiti, spunea Ghul, nu a fost văzut de mai multă vreme, analiştii considerând că s-ar putea ascunde cu bin Laden.
Detaliile despre tratamentul aplicat lui Ghul sunt neclare, deşi CIA spune că nu a fost înecat. CIA a cerut permisiunea pentru a folosi alte tehnici dure, dar nu se ştie despre ce este vorba. Ghul ar fi fost însă cooperant, nefiind nevoie de multă duritate, potrivit unui official.
Mohammed nu şi-a schimbat însă declaraţiile nici după informaţiile oferite de Ghul. Abu Faraj al-Libi, capturat în mai 2005 şi transferat agenţilor CIA, a negat că l-ar fi cunoscut pe Kuwaiti şi a oferit un alt nume pentru curierul lui Osama: Maulawi Jan.
CIA nu a găsit nicio referinţă la un asemenea nume şi a conchis că este invenţia suspectului. Nu există detalii nici despre tratamentele aplicate lui Libi. Însă înainte de interogarea lui, CIA a presat ministerul justiţiei să permită cele mai dure metode posibile.
Felul în care Mohammed şi Libi au indus în eroare interogatorii au determinat CIA să considere că cei doi îl protejează pe Kuwaiti dintr-un motiv important. Agenţia a marşat pe urmărirea indiciilor despre Kuwaiti, descoperindu-i adevărata identitate, care nu a fost dezvăluită. Curierul i-a condus inconştient pe agenţi în cuibul lui bin Laden, devenind şi el o victimă a raidului de luni.
N-a trecut nicio zi de la eveniment, iar dezbaterea despre tortură s-a aprins. Preşedintele comitetului de Securitate a Ţării, congressman-ul Peter T. King, a declarat pentru Fox News că succesul se datorează torturii prin înecarea cu apă. Dimineaţa următoare, senatorul Dianne Feinstein a afirmat că “nimic nu este rezultatul practicilor de interogare dură.”