Update: Standard&Poor’s a anunţat că a retrogradat ratingul suveran al SUA de la AAA la AA+
Cele două motive contradictorii pentru care au căzut bursele.
În termeni strict matematici, opusul inflaţiei este deflaţia. În fizică, însă, apare forţa de frecare. Din acest motiv, opusul inflaţiei ajunge fie deflaţia, fie încetarea de plăţi – de la caz la caz. Deflaţia este cel mai mic rău din toate trei, încetarea de plăţi este cel mai mare. Inflaţia, care poate veni ca antidot la încetarea de plăţi, cade undeva la mijloc.
Acesta este, pe scurt, contextul teoretic al băii de sânge în care se spală acum pieţele de capital.
Şi perspectiva deflaţiei, şi cea a încetării de plăţi sunt de natură să tragă tragă preţurile acţiunilor în jos în jos. Acum, coabitează ambele. În SUA, care s-a închinat tocmai Austerităţii, perspectiva deflaţiei vine odată cu avertismentul S&P că va trânti ratingul AAA. Iar “austera” Europă a ajuns să se caute acum prin toate buzunarele de bani pentru Italia. Şi nu prea găseşte destui.
“Salvarea” din acest cleşte pare să vină, ironic, din partea inflaţiei. Atunci când investitorii se aşteaptă că va ploua cu bani, vor plăti mai mult pe acţiuni, pentru că… nu dau de la ei. În SUA, investitorii se aşteaptă să plouă cu bani – încă o rundă de “relexare cantitativă”, a treia, care presupune alte trilioane de dolari aruncate pe piaţă. Motivul? Cu austeritate sau fără, acum economia nu mai vrea deloc să meargă ca altă dată.
În UE, care până acum s-a zgârcit la robinetul de bani, tipărirea e acum singura opţiune. De unde altundeva să iei destui bani pentru Italia, Spania şi cine va mai apărea.
În toată această triadă, oscilaţiile de pe bursă sunt doar corecţii, în aşteptarea unor informaţii mai clare şi în căutarea unui preţ corect. Da, următorul val al crizei poate lovi, dar dacă o va face bursele nu vor fi vedete. Pentru că au un profil prea “cuminte” – se adaptează la orice şi îşi pot reveni destul de repede.
Mişcările de pe bursă sunt efectul unei cauye simple. Nu mai sunt destui bani cu împrumut pentru guvernele care îi vor, aşa că unele trebuie să se lase păgubaşe iar restul să plătească dobânzi mai mari. Italia a înţeles deja şi promite să iasă din joc, cu un amendament constituţional care să prevadă un buget echilibrat.
Dacă nu înţeleg şi restul statelor, binomul despre care vorbeam la început se schimbă complet: inflaţia devine aproape întotdeauna hiperinflaţie iar deflaţia devine automat încetare de plăţi.
