Scandal printre literati si editori. Criticul Paul Cernat afirma, in doua eseuri consecutive publicate in numere recente din "Observator cultural", ca tinerii prozatori romani n-au valoarea dorita, promisa, declarata. Mai precis, ca ei sunt inteligenti, profesionisti, dar nu ajung sa fie mari pentru ca le lipseste anvergura. In mare, lucrurile asa stau. Pe de alta parte, Paul Cernat stie ca acesta nu este doar cazul prozei romanesti: critica, eseul stau la fel de modest – si daca e sa ne intindem, nici gimnastica, nici medicina, nici invatamantul etc. n-o duc mai bine. Trei reactii publice dezaprobatoare au aparut apoi la adresa celor doua texte ale lui Daniel Cristea-Enache, C. Rogozanu si Bogdan-Alexandru Stanescu.
Intamplator, toti sunt apropiati editurii Polirom care publica, de patru ani, proza romaneasca "noua". Primul il acuza pe Paul Cernat de inconsecventa in propriile opinii critice. Celalalt, de reluarea unor clisee. Aici se poate raspunde destul de simplu: Paul Cernat are si el dreptul la literatura; criticul este, inainte de toate, un scriitor, cu propriile umori. Iar, la un moment dat, perceptiile lui se pot schimba: ceea ce era pozitiv la o anumita scara poate fi ceva mai negativ in raport cu alta, asta-i tot. Apoi, cliseele vechi isi pierd statutul de cliseu dupa ce sunt inlocuite cu cele provenite din opiniile rebele de mai an, oficializate acum.
Cu Bogdan-Alexandru Stanescu, director editorial la Polirom, cad insa de acord asupra unui lucru important: bibliografia "contrastiva" aleasa de Paul Cernat are hibe. Criticul trebuie sa revina asupra ei, pentru a nu lasa senzatia ca eseurile lui au fost doar un alint; si, poate, sa mearga mai departe, cu un eseu care sa ia dimensiunea unei carti, pe marginea careia discutia despre statutul actual al literaturii sa poata incepe.
