Casa “Italianului”

Privind spre scuarul cu acelasi nume, casa Luigi Cazzavillan (1852-1903) de pe Temisana nr. 4, sta sa moara sub ochii trecatorilor: schelele de lemn se proptesc nesigur de zidurile jupuite, un cearceaf atarna trist pe fatada  anuntind pericolul iminent de prabusire. Proprietarul a pregatit deja slujba de inmormintare si asteapta de citiva ani buni ca imobilul cu arhitectura exuberanta sa-si dea obstescul sfirsit: valoarea terenului ii va asigura, cu siguranta, un cistig fabulos! Il incurca insa clasarea imobilului ca monument istoric. Ghinion: casa nu poate fi demolata rapid, peste noapte, trebuie demolata in timp, prin neglijenta!

Ansamblul format din scuarul, conceput in maniera italiana, si fronturile cladirilor din jur este tipic pentru Bucurestiul inceputului de secol XX, armonia arhitecturala fiind alterata, insa, de starea avansata de degradare a cladirilor de patrimoniu si de stilul architectural distonant al noilor ‘implantatii’.

Daca Luigi Cazzavillan a locuit sau nu in casa construita in 1901 formeaza inca subiect de dezbatere. Bustul jurnalistului italian, fost voluntar in armata lui Garibaldi si ajuns in Regat in 1877 in calitate de corespondent de razboi, sta de mai bine de un secol in gradina din fata casei.  Ca fondator in 1884 al ziarului Universul, italianul stabilit in Bucuresti, a contribuit substantial la viata intelectuala a Romaniei moderne: casa, scuarul si strada botezate cu numele lui formand, pe buna dreptate, o parte importanta a istoriei orasului.

Numele arhitectului nu este cunoscut. Se stie, insa ca cele doua corpuri de cladire, cel dinspre parc si  cel dinspre strada Temisana, au fost construite intre 1901 si 1911. In present numai corpul de cladire dinspre str. Temisana este locuit, restul imobilului fiind abandonat.

Imobilul este spectaculos: combinatia de stiluri arhitecturale, decoratia fantezista si  proportiile armonioase sunt tipice pentru arhitectura de calitate a Bucurestiului de inceput de secol XX. In plus, modul de rezolvare al coltului strazii contribuie la coerenta ansamblului piatetei.

Parterul cladirii este mai degraba in stil clasicist, larg raspindit in Bucurestiul de sfirsit de secol XIX, cu bosaje in mortar, cu ferestre mari, semicirculare, decorate cu mascheroane si parapeti decorativi.

Surprinzator este aspectul etajului intii, in stil gotico-bizantin, amintind aspectul unui palazzo venetian, cu decoratii in stuc la ancadramentele ferestrelor ce se sprijina pe delicate coloane in torsada.

Combinatia celor doua stiluri intr-o singura cladire pare sa reflecte viata italianului stabilit la Bucuresti si caracterul eclectic al orasului de pe Dambovita aflat la rascrucea dintre Orient si Occident.

Aceasta bogata istorie culturala, ai carei mostenitori suntem doar vremelnic pina o transmitem generatiilor viitoare este pe cale de disparitie. Casa italianului nu mai are mult si se va prabusi  sub ochii nostri asa cum o anunta insusi proprietarul.

Cine este de vina? Proprietarul? Primaria? Ministerul Culturii? Legislatia defectuoasa? Cu siguranta. Dar si noi toti, care trecind zilnic pe linga aceste victime ale neglijentei, lacomiei, incompetentei, ignorantei, ne facem ca nu le observam.  Astfel, cu fiecare casa de patrimoniu care moare, moare si o parte a identitatii noastre.

Mai multe imagini: Casa Italianului

Sursa: casamea.ro/blog

Asrticole similare:

O bijuterie modernista

Intre orient si Occident