Peste 60% din persoanele care au făcut închisoare recidivează fiindcă societatea nu e pregătită să le reprimească şi să le sprijine. În Bistriţa, un centru social încearcă să schimbe această situaţie.
Centrul Creştin de Reintegrare Socială Onisim Bistriţa oferă o mână întinsă celor peste 200 de deţinuţi. În ţară, mai sunt cel mult cinci astfel de centre. Ioan Muntean (49 de ani) a lucrat 12 ani strungar, apoi a fost gardian public şi, în cele din urmă, şi-a deschis o firmă împreună cu un asociat din cauza căruia spune că a ajuns după gratii, condamnat la opt ani închisoare pentru fals şi uz de fals. În final, a executat doar cinci ani şi patru luni. La ieşirea din închisoare, bărbatul nu a mai găsit pe nimeni. Părinţii şi soţia i-au decedat, iar statul i-a confiscat casa.
„E greu pentru că nu prea găsesc de muncă. Sunt şi operat de plămâni. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu exista acest centru. Am avut un sprijin extraordinar aici. Avem căldură, avem un acoperiş deasupra capului”, a spus Muntean.
Poveşti tragice
Viorel Mureşan (57 de ani) e din Valea Jiului. A stat în închisoare trei ani pentru furt de fier vechi. A fost eliberat în urmă cu o săptămână, dar nu a avut unde să se întoarcă. Părinţii i-au murit, iar garsoniera i-a fost luată de Primărie pentru că nu a mai plătit chiria. E coleg de cameră cu Nicolae Victor, tot de 57 de ani, din Teleorman, care a fost condamnat la 12 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor. „Nici nu credeam că există aşa ceva, locuri în care să fie ajutaţi oamenii. Sunt de doi ani şi cinci luni aici. Mental mi-e greu, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor de aici, de la Onisim, mi-am găsit un acoperiş deasupra capului. Sunt paralizat pe partea dreaptă. Am o pensie de handicap cu care mă întreţin. Cu o mână pregătesc mâncarea, doar cartofii să mi-i cureţe cineva”, a spus Nicolae. Centrul Creştin de Reintegrare Socială Onisim are o capacitate de 12 locuri, iar de la înfiinţare tot timpul a fost plin.
Doar cinci recidivişti
Directorul Centrului, Vasile Bojor, spune că în total au fost asistaţi peste 200 de foşti deţinuţi, dintre care cinci s-au reîntors după gratii fiindcă nu s-au putut reintegra. „Îi preluăm pe cei care nu au unde să se mai întoarcă. Mă refer la cei care provin din case de copii sau din familii dezorganizate. Le oferim cazare, consiliere, le căutăm de lucru şi încercăm să-i reintegrăm în societate. Întotdeauna ne-am descurcat greu, dar ne-am descurcat. Suntem bucuroşi că dintre cei peste 200 de deţinuţi pe care i-am ajutat în cei 10 ani de când funcţionăm, doar cinci s-au întors la puşcărie. Majoritatea şi-a găsit de lucru, au plecat în străinătate”, a spus Bojor.