21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecial"Casa Colectiilor", o "fereastra" spre Galatiul de odinioara

„Casa Colectiilor”, o „fereastra” spre Galatiul de odinioara

» In circuitul muzeelor galatene a intrat de cateva luni "Casa Colectiilor".

» Aici sunt gazduite expozitii permanente in care este prezentat ambientul din locuintele galatenilor la sfarsitul secolului al 19-lea.

"Casa colectiilor" functioneaza in sediul fostei "Farmacii Tinc", care timp de aproape 15 ani a fost supusa unor ample lucrari de consolidare si restaurare. Construita in anul 1900, cladirea i-a apartinut lui Constantin Tinc, membru al Societatii Farmacistilor si al Consiliului de Igiena al Galatiului la inceputul secolului XX. Implicat in miscarea liberala din Galati, Constantin Tinc a fost ales consilier comunal in 1898, apoi, intre 1904-1905 si 1914-1917, a fost primar al Galatiului, iar in perioada 1907-1911 a fost senator de Covurlui. Din 1949, cand a fost nationalizata, pana in 1990, cladirea a functionat ca farmacie. In urma unei expertize tehnice, farmacia a functionat pana in 1989, cand, in urma unei expertize tehnice, din motive de siguranta, farmacia a fost evacuata. Pentru ca era unul dintre cele mai frumoase imobile de patrimoniu din Galati, fiind declarat monument istoric, in perioada ministeriatului lui Ion Caramitru si Razvan Teodorescu la Ministerul Culturii, au fost alocate fonduri pentru consolidare si restaurare. Lucrarile au fost efectuate de Dedal Bahamat, firma specializata in lucrari de restaurare. La etajul Casei Colectiilor, au fost amenajate doua incaperi in care sunt prezentate piese de mobilier si costume de haine care ilustreaza ambianta saloanelor galatene de acum o suta de ani. Celelalte incaperi sunt rezervate unor expozitii permanente sau periodice. Una din sali este dedicata artei fotografice de la inceputul secolului 20, prin aparatura si fotografii realizate la atelierul fotografilor George si Jean Maksay. Alta sala este dedicata arbitrului galatean Nicolae Rainea, a carui cariera este prezentata prin trofee obtinute, pliante, costume si "instrumente" utilizate la arbitrarea unor partide importante. Prima expozitie temporara deschisa la galeria de arta de la parterul "Casei Colectiilor" a fost cea a pictorului si graficianului Ion Barbulescu (1887-1969), cunoscut sub pseudonimul B’ARG. In luna ianuarie, a fost deschisa expozitia eveniment  "500 de ani de la aparitia primei carti tiparite in Romania", in care sunt expuse exemplare rare, care fac parte din colectiile Episcopiei "Dunarii de Jos", Bibliotecii "V.A. Urechia" si Muzeului de Istorie Galati.
Intre cartile rare ce pot fi vazute in expozitia de la "Casa Colectiilor" se afla  "Evangheliarul slavonesc" de la 1552, "Carte romaneasca de invatatura", 1643, "Biblia" din 1688, "Descrierea Moldovei", o editie din 1825, precum si un incunabul din 1481, "Tractactum de moribus turcorum".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă