9.8 C
București
miercuri, 21 februarie 2024
AcasăSpecial„Cârtiţele“ Moscovei boicotează spionii Kievului

„Cârtiţele“ Moscovei boicotează spionii Kievului

Agenţia de securitate a Ucrainei, echivalenta FBI, cunoscută ca SBU, luptă de ani de zile împotriva corupţiei, comploturilor şi trădărilor interne. Responsabilii ucraineni au precizat că din momentul în care a început războiul, anul trecut, SBU a fost infiltrată de spioni ruşi, simpatizanţi şi transfugi şi unele dintre dosarele sale au fost deturnate spre Rusia.

Citește și: Mariupol, pion în strategia lui Putin

Când separatiştii susţinuţi de Moscova au declanşat războiul în estul ţării, primăvara trecută, principala agenţie de securitate a Ucrainei a trimis în secret o echipă pentru capturarea unui şef rebel. Dar misiunea nu a rămas secretă şi trei agenţi ucraineni au fost capturaţi şi aruncaţi într-o închisoare separatistă. Rebelii le-au luat hainele şi i-au legat la ochi, apoi i-au plimbat prin faţa ziariştilor ruşi. Reprezentanţii contra spionajului ucrainean au precizat că a fost rezultatul unei trădări interne din partea unui angajat de rang înalt în serviciile de securitate ucrainene.

Problemele SBU vin pe fondul mai larg al tensiunilor din Ucraina şi de a şti sau nu dacă ţara se aliază Moscovei sau Vestului, în timp ce criza ucraineană duce puterile occidentale şi cea rusă spre un nou război rece. Aşa cum se ştie, Kremlinul neagă orice rol în acest război şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, declara anul trecut: „Noi nu intervenim în afacerile interne ale Ucrainei”, precizând că „nu există agenţi ruşi acolo”. Statele Unite sunt prudente în ce priveşte schimburile de informaţii cu Ucraina, în parte de teama că acestea ar putea cădea în mâinile ruşilor.

Agenţii ascunşi ai Moscovei

Valentin Nalivaicenko, actualul şef al SBU, a declarat presei că atunci când a preluat agenţia, anul trecut, după ce regimul pro-Kremlin căzuse, a făcut faţă unei instituţii vide. „Am intrat în această clădire goală. Toţi deputaţii dispăruseră”. Agenţi ai serviciilor secrete au declarat că predecesorul lui Nalivaicenko a fugit în Rusia la începutul anului trecut şi mai târziu a fost implicat în canalizarea armelor către separatişti. Contrar altor republici ex-sovietice, Ucraina nu a epurat serviciul său de spionaj când şi-a obţinut independenţa în 1991. Numeroşi agenţi din nou-creata SBU proveneau din cinci direcţii ale fostului KGB sovietic, care pusese accentul pe disidenţa politică internă. La implozia URSS, două brigăzi specializate în spionaj militar, care altădată dădeau seama direct la Moscova, au fost lăsate pe solul Ucrainei. Aceste brigăzi au fost însărcinate cu organizarea de sabotaje şi gherilă în cazul în care Ucraina ar fi fost ocupată de Occident, relatează Ihor Smeşko, fost şef al serviciilor secrete şi în prezent consilier al preşedintelui ucrainean.

Citește și: Mariupol, noua ţintă a separatiștilor

Nalivaicenko a reluat campania de „de-KGB-izare” a SBU, pe care a început-o când a preluat conducerea serviciului secret ucrainean. A scos din funcţii ofiţeri superiori care aveau legături importante la Moscova. Nalivaicenko, fost diplomat care a activat la Washington, a studiat şi el într-o şcoală de elită pentru informaţii secrete la Moscova, dar a precizat că nu şi-a obţinut niciodată diploma, ceea ce i-a permis să-şi păstreze slujba.

Cu ochii pe Mariupol

Agenţii SBU rămaşi fideli Kievului sunt regrupaţi la Mariupol, oraşul portuar strategic din regiunea Doneţk, rămas în mâna ucrainenilor. Vadim Ţvigun, adjunct al şefului aripii regionale a SBU, declară că după manifestaţiile din piaţa Maidan din Kiev „nu mai era nici o autoritate reală în ţară”.

Acum, grupările pro-ruse s-au mobilizat şi un astfel de grup, numit Mongoose, a participat la un raid mortal asupra sediului poliţiei din Mariupol în luna mai a anului trecut, destabilizând oraşul. El precizează că Mongoose are o „cârtiţă“ în interiorul SBU care a ajutat comandoul să obţină arme. Când „cârtiţa“ a fost arestată de serviciul de contraspionaj al SBU, s-a dovedit că avea legături cu agenţii de securitate ruse şi dispunea de un laptop pentru comunicaţii cifrate.

În teren, în Crimeea, echipele de contraspionaj ucrainene au început să înfrunte serviciul rus de spionaj, FSB, principalul moştenitor al KGB. Oficial, agenţii FSB erau în peninsula ucraineană pentru a proteja flota Rusiei la Marea Neagră, staţionată în virtutea unui tratat cu Ucraina.

Dificila rupere de KGB

În primele zile ale independenţei, agenţii ucraineni din Kiev au încărcat fişierele agenţilor KGB într-un camion – într-o noapte – şi l-au condus într-un loc sigur pentru a împiedica fostul şef al KGB local să le trimită la Moscova, relatează Nicolai Malomuz, care mai târziu a condus Serviciul de informaţii externe al Ucrainei. Totuşi, colaborarea între serviciile secrete ruse şi cele ucrainene rămâne apropiată. „Ruşii pot da telefon pentru a chema orice birou aici (în Ucraina, n.n.). Au o linie de legătură directă şi secretă”. Raporturile privind implicarea SBU în vânzări de arme în străinătate au început să apară în mod regulat în anii 2000.

Citește și: Ucraina, în pericol să piardă portul strategic Mariupol

Într-un astfel de caz, un fost ofiţer SBU şi intermediarii ruşi au vândut rachete ucrainene de croazieră Iranului şi Chinei. În acea perioadă, în biroul preşedintelui Leonid Kucima au fost interceptate convorbiri telefonice privind o posibilă vânzare de radar antiaerian Irakului lui Saddam Hussein. Un alt capitol sumbru al istoriei recente relevă implicarea ucrainenilor în otrăvirea, în 2004, a omului politic pro-occidental Viktor Iuşcenko. Cursa sa reuşită pentru preşedinţie din acel an contra candidatului susţinut de Kremlin, a declanşat Revoluţia portocalie în Ucraina. Iuşcenko a ingerat dioxină, o toxină extrem de puternică, ce i-a produs dureri mari şi l-a rănit grav, faţa i s-a decolorat şi s-a tumefiat. Înainte de a cădea bolnav, el asistase la un dineu privat cu Ihor Smeşko, atunci şef al SBU. În calitate de preşedinte, Iuşcenko a încercat să orienteze SBU departe de fostele sale influenţe sovietice, dar eliminarea „cârtiţelor“ Moscovei este un dificil proces de lungă durată.  

Cele mai citite

Nou sondaj ECFR: “Războaie și Alegeri” oferă o analiză profundă a percepției publicului european față de războiul din Ucraina, în contextul politic global schimbător

Raportul "Războaie și Alegeri” (“Wars and Elections") de la ECFR oferă o analiză profundă a percepției publicului european față de războiul din Ucraina, în...

Directorul FBI, Christopher Wray, în vizită în România

Directorul FBI, Christopher Wray, a venit într-o vizită fulger în România. S-a întâlnit cu procurorul general, șefii DNA și DIICOT. Oficialul s-a întâlnit în...

Noua strategie a PNL în alegeri, inspirată de Iohannis pe schiuri: Viteză!… la vale

Ilustrație: Marian Avramescu În timpul unei sesiuni de schi, președintele Klaus Iohannis a avut o revelație, ce pare să fi salvat coaliția de guvernare...
Ultima oră
Pe aceeași temă