4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSpecialCaransebeşul a rămas fără apă potabilă

Caransebeşul a rămas fără apă potabilă

Din cauza ploilor abundente din ultima perioadă, care au antrenat scurgerea aluviunilor aduse de pe versanţi în barajul de acumulare de la Zerveşti, sursa de apă a oraşului Caransebeş, a crescut brusc turbiditatea apei brute la captările de pe baraj. Din această cauză, capacitatea de tratare ale Uzinei de Apă a fost mult încetinită.

„În urma analizelor de laborator, s-a constatat că valorile de turbiditate au fost depăşite de peste 100 de ori, un record nedorit, valoare nemaiîntâlnită în istoria de aproape 100 de ani a Uzinei de Apă Caransebeş” spune inginerul Ioan Ursulescu, directorul Uzinei de Apă.

Apă doar pentru toalete

A urmat ceea ce era mai de temut: operatorul furnizor a emis un comunicat de alertă prin care anunţa că apa de la robinetele celor 30.000 de caransebeşeni poate fi folosită numai în scop gospodăresc, adică la toalete, până la reglementarea situaţiei.

Norocul locuitorilor este că în oraş există peste 50 de fântâni arteziene cu apă plată, de unde locuitorii s-au aprovizionat şi pentru băut, dar şi pentru gătit. La unele fântâni dintre blocuri s-au format adevărate cozi.

Cele mai citite

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...

Elena Lasconi: România nu este de vânzare şi nici de dat cadou Rusiei

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, afirmă că a constatat în societate „frică” în urma primului tur de scrutin, având în vedere că...

Călin Georgescu vrea evaluarea scutului antirachetă de la Deveselu

Candidatul pro-rus Călin Georgescu a spus, marți, într-un interviu televizat, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, "va fi evaluat", transmite Antena...
Ultima oră
Pe aceeași temă