Presedintele Comisiei Tehnice a FRF, Mircea Radulescu, considera ca jucatorii Gigel Coman si Gabriel Caramarin nu intrunesc conditiile pentru a conduce de pe banca tehnica formatia Poli Timisoara in jocul cu Dinamo. „Comisia Tehnica a FRF precizeaza ca cei doi fotbalisti amintiti nu intrunesc conditiile pentru a conduce de pe banca tehnica formatia timisoreana, nici macar intr-un singur meci”, se precizeaza intr-un comunicat.
Presedintele clubului Poli Timisoara, Marian Iancu, l-a numit pe fotbalistul Gabriel Caramarin in functia de antrenor principal pentru ultima etapa a Diviziei A, in care banatenii vor intalni miercuri, pe teren propriu, echipa Dinamo Bucuresti. Caramarin va fi ajutat din functia de antrenor secund de coechipierul sau Gigel Coman. Aceasta decizie are rolul de a responsabiliza echipa pentru meciul cu Dinamo.