5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCandidat indepenedent la Primăria Reșița, reținut după ce a atact cu un...

Candidat indepenedent la Primăria Reșița, reținut după ce a atact cu un cuțit un inspector ANAF

Un candidat independent la Primăria Reşiţa, Laurenţiu Bora, a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraş-Severin, după ce l-ar fi atacat cu un cuţit pe unul dintre inspectorii din cadrul Serviciului Antifraudă Deva, aflat în control la restaurantul pe care acesta îl administrează. 

‘Inspectorii din cadrul Serviciului Antifraudă Deva au efectuat un control la un restaurant din Reşiţa. Pentru faptul că a fost sancţionat contravenţional şi urma să i se închidă restaurantul, administratorul acestuia, un bărbat de 34 de ani, din Reşiţa, l-ar fi atacat cu un cuţit pe unul dintre inspectori, cauzându-i leziuni ce necesită 12 zile de îngrijiri medicale şi, de asemenea, i-ar fi sustras acestuia un laptop şi actele de constatare pe care le întocmise. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi furt, dosarul aflându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa’, afirmă Cecilia Dăneţ, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, potrivit Agerpres

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraş-Severin, urmând să fie prezentat, marţi, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Reşiţa cu propunere de arestare preventivă. 

‘Faţă de suspect, s-a început urmărirea penală, reţinându-se că se face vinovat faţă de săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi furt. Procurorul de caz a administrat probatoriul. Inspectorul ANAF a fost agresat cu un cuţit şi s-a reţinut că are nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale. Procurorul de caz a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar pe parcursul zilei de marţi se va merge cu propunere de arestare, la Judecătoria Reşiţa. Demn de reţinut este şi faptul că suspectul este şi candidat la Primăria Reşiţa şi administratorul unei societăţi din municipiu, unde inspectorii antifraudă au găsit anumite nereguli’, a precizat procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Laura Iancu.

Cele mai citite

Robert F. Kennedy Jr., controversatul critic al vaccinurilor, nominalizat de Trump pentru conducerea Sănătății în SUA

Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, a fost propus de viitorul președinte Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate...

Când va lansa Samsung seria Galaxy S25

Samsung va lansa seria Galaxy S25 într-un eveniment Unpacked programat pentru 23 ianuarie 2025, la San Francisco, potrivit unui zvon apărut recent. Evenimentul ar...

Theo Rose, momente critice în relația cu Anghel Damian: „Ai repostat-o pe fata aia?”

Theo Rose și Anghel Damian sunt un cuplu deosebit de solid din showbiz, iar povestea lor de iubire pare desprinsă din filme. https://www.youtube.com/watch?v=RpGzizNNlVc Cei doi s-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă