0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCand se va termina criza mondiala?

Cand se va termina criza mondiala?

Cand isi va reveni economia mondiala? Iata principala intrebare pe care si-o pun economistii din intreaga lume. Cei francezi au reusit chiar sa intocmeasca o lista a "semnelor" ce vor prevesti renasterea economiei, potrivit Le Croix, citata de ziare.com.

Economistii sunt de parere ca premisele unei redresari economice vor veni din partea economiei reale, adica a industriei, si nu dinspre domeniul financiar. Astfel, ei cred ca trebuie observate tendintele si estimarile directorilor de achizitii din companiile ce activeaza in industrie.

"Vestile sunt destul de bune. Directorii de achizitii din intreaga lume spun ca perspectivele pentru activitatea lor sunt in crestere, chiar daca nivelul este, inca, foarte coborat", a spus Herve Monet, director de studii economice la Societe Generale.

Un semn al redresarii va fi terminarea stocurilor pe care companiile le au in acest moment si din cauza carora au stopat productia, in multe cazuri. Acest lucru este valabil, in special, in industria auto.

Terminarea crizei economice depinde, in mare masura, de redresarea celor mai mari piete emergente, precum India sau China. In cea din urma, de exemplu, exporturile au crescut in luna martie, ajungand la nivelul din iunie 2008. De asemenea, in India, s-a majorat productia industriala, pentru a doua luna consecutiv.

Un alt indiciu ar fi majorarea indicelui Baltic Dry, al pretului taxelor maritime, care stabileste preturile medii pentru cele 24 de rute comerciale principale, fiind cel mai bun indicator al comertului mondial.

Dupa ce a ajuns la un varf istoric de 11.793 puncte, pe 20 mai 2008, indicele s-a prabusit la sub 800 de punte, in decembrie, urcand, in ianuarie, la putin peste 1.900 de puncte.

Din punctul de vedere al preturilor materiilor prime, lucrurile arata mai bine. Cand sunt scazute, inseamna ca exista o cerere mai mica, prin urma si productia este redusa. Insa, din luna februarie, preturile au crescut cu 18,5 procente, un lucru bun, chiar daca scaderea fusese de 60%, pe parcursul ultimului an.

Toata lumea se uita spre Statele Unite, in special la domeniul imobiliar, avand in vedere ca ipotecile au stat la baza izbucnirii crizei. Exista peste un milion de locuinte vechi disponibile pe piata americana, preluate de banci de la proprietarii care nu si-au mai putut plati ratele. De asemenea, vanzarea de locuinte noi a scazut in luna martie, desi in februarie isi revenisera usor.

In schimb, sistemul bancar american pare sa o duca din ce in ce mai bine. Pentru primul trimestru, mai multe banci au declarat profituri, redand increderea investitorilor.

Un semn al redresarii sistemului finaciar ar fi, potrivit economistilor francezi, cresteri sustinute pe Wall Street, in cel putin 12 zile consecutive. "Cea mai mare parte din pasa proasa in care se afla, a trecut. Investitorii cumpara pentru profituri pe termen lung, ceea ce este un semn foarte bun", a spus Jean-Christophe Caffet, de la Natixis.

Reluarea acordarii creditelor, atat catre persoanele fizice, dar si catre companii, va marca inceputul sfarsitului crizei. De asemenea, trebuie urmarita majorarea consumului pe familie. Acesta va fi determinat, potrivit specialistilor, de ajustarea preturilor de baza, consumul fiind motorul principal al economiei.

Informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă