19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCanadienii anunţă din nou că vor respecta condiţiile Guvernului pentru Cupru Min

Canadienii anunţă din nou că vor respecta condiţiile Guvernului pentru Cupru Min

Firma canadiană Roman Copper, care a câştigat licitaţia pentru privatizarea Cupru Min Abrud, reiterează că este gata să aplice toate condiţiile impuse de Guvern pentru preluarea companiei miniere, inclusiv obligaţii financiare care nu au fost incluse în documentaţia iniţială de licitaţie, informează Mediafax.

„După cum s-a mai anunţat, echipa Roman Copper şi negociatorii din partea Guvernului român au convenit asupra termenilor şi condiţiilor din contractul de achiziţie în seara zilei de vineri, 6 aprilie. Aceşti termeni includ şi un angajament din partea Roman Copper de a accepta obligaţii financiare, şi de alte tipuri, care nu au fost cerute în documentaţia originală de licitaţie”, se arată într-un comunicat transmis marţi de firma canadiană, controlată de banca de investiţii Bayfront Capital Partners din Toronto.

Ministerul Economiei susţine însă că negocierile cu Roman Copper pentru Cupru Min s-au încheiat irevocabil, întrucât firma canadiană a respins condiţiile privind plata integrală a contractului, îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi clauzele referitoare la transparenţă, iar instituţia se pregăteşte să scoată din nou la vânzare compania.

Firma canadiană notează că licitaţia pentru vânzarea Cupru Min este „larg recunoscută drept cea mai transparentă din istoria programului de privatizări” al României.

Roman Copper reiterează, astfel, că este gata să implementeze toate măsurile şi investiţiile cerute de Guvern de la licitaţia din 26 martie până în prezent.

Compania notează că s-a asigurat că modul în care va administra Cupru Min şi „mina de talie mondială” de la Roşia Poieni va oferi toate beneficiile posibile industriei miniere de cupru din România, comunităţilor locale şi economiei naţionale.

„Suntem pe deplin conştienţi de importanţa acestei tranzacţii pentru toate părţile implicate, inclusiv pentru bunăstarea viitoare a sectorului minier românesc şi pentru crediblitatea procesului de privatizare al Guvernului român”, se arată în comunicat.

Roman Copper adaugă că va prezenta în următoarele zile alte detalii ale planurilor companiei faţă de Cupru Min.

„Suntem încrezători că aceste planuri vor demonstra angajamentul nostru faţă de achiziţie şi determinarea de a respecta cele mai înalte standarde internaţionale stabilite de Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană şi agreate de Guvernul român”, se spune în comunicat.

Astfel, firma canadiană afirmă că se aşteaptă la continuarea cooperării cu autorităţile române pentru ca tranzacţia să fie finalizată.

Roman Copper a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului integral de acţiuni al Cupru Min, la preţul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro.

Termenul de semnare a contractului a expirat vineri, dar firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar o garanţie pentru investiţiile de mediu, să achite în maximum o lună preţul pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului de privatizare, asftel că acordul nu a fost semnat.

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunţat vineri seara, la finalul negocierilor, că partea română a cerut firmei canadiene să constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro pentru a garanta astfel realizarea investiţiilor de mediu, să plătească suma pentru acţiuni, de 200,7 milioane euro, în termen de 30 zile de la obţinerea avizului Consiliului Concurenţei şi autorizaţiei integrate de mediu-ambele fiind condiţii suspensive în contract. De asemenea, partea română a cerut publicarea imediată a contactului de privatizare.

„Roman Copper nu a aderat la aceste condiţii. Ministerul Economiei va analiza situaţia creată şi suntem pregătiţi să reluăm privatizarea”, a spus Bode.

Ministerul Economiei va relua în perioada următoare procesul de privatizare a Cupru Min, conform angajamentelor asumate faţă de FMI.

„Statul român are nevoie de parteneri serioşi, potenţi şi de bună credinţă în procesele de privatizare”, notează instituţia.

Bayfront Capital Partners a arătat sâmbătă, într-un comunicat, că a ajuns vineri la un „acord verbal definitiv” cu autorităţile române în privinţa preluării Cupru Min şi se aşteaptă la aplicarea acestei înţelegeri.

Totodată, banca de investiţii a precizat că acordul cuprinde termeni ceruţi de guvern şi acceptaţi de Roman Copper, chiar dacă nu au fost iniţiali incluşi în forma contractului prezentat în pachetul de privatizare.

Roman Copper a acceptat toţi termenii propuşi şi consideră că respectivul contract este valid, în vigoare şi angajant, potrivit comunicatului de sâmbătă.

Cupru Min deţine exploatarea Roşia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.

Roman Copper este o firmă care a fost înfiinţată special pentru preluarea Cupru Min de către Bayfront Capital Partners din Toronto (Canada). Bayfront Capital Partners este o companie canadiană cu activităţi de investment banking, care oferă servicii de consultanţă pentru finanţare corporatistă, restructurare financiară şi în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă