Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică, că nu se poate spune că jocul ”Balena Albastră” nu a pătruns în țară, din moment ce se poate accesa online, scrie Mediafax. În acest context, ea a anunțat că, împreună cu primărița Gabriela Firea, va merge în școlile bucureștene, unde le va explica elevilor cât de periculos este jocul.
"Încă nu am putut stabili o legătură directă între acest joc şi situaţiile nefericite, însă este foarte clar că ne îngrijorează. Este motivul pentru care Poliţia Română desfăşoară activităţi de prevenţie şi informare, dar lucrul ăsta s-ar concretiza mai bine daca toţi ne-am aduce suportul şi aici mă refer, în primul rând, la profesori şi părinţi. Discuţiile cu tânăra generaţie sunt foarte importante şi riscurile la care se expun. Şi în Parlament va fi discutată această problemă în Comisia SRI şi este foarte bine. Am vorbit cu doamna primar general şi marţi vom avea o întâlnire în şcolile din Bucureşti şi vom încerca să le explicăm elevilor cât este de periculos acest joc. Atâta timp cât se poate accesa online, nu putem spune că nu a pătruns în ţară", a declarat Carmen Dan.
Săptămâna trecută, şapte elevi au venit la şcoală, într-o comună din Galaţi, tăiaţi pe braţe, iar una dintre eleve a recunoscut că s-a rănit după ce a accesat jocul „Balena Albastră”. Alţi zece copii de la două şcoli din Argeş au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce şi-au provocat răni pe braţe. În judeţul Dâmboviţa, un copil de 11 ani s-a spânzurat luni. Poliţiştii spun că minorul obişnuia să acceseze internetul şi povestea des despre un joc virtual, fiind vorba, din primele informaţii, despre Balena Albastră.
Jocul "Balena Albastră", al cărui final ar putea fi chiar decesul, a intrat în atenţia autorităţilor din România. După ce în alte state jocul a făcut victime, poliţiştii au demarat o campanie de prevenire. "Prieteniile din lumea virtuală pot fi fatale" este mesajul campaniei demarate de Poliţia Română pornind de la jocul "Balena Albastră", în care participantul are de îndeplinit mai multe sarcini care presupun autoizolarea, automutilarea şi chiar suicidul. Autorităţile spun că jocul nu este un fenomen în România însă campania este una de prevenire."Pe reţele de socializare, mai ales în ţări care folosesc limbi slavice, circulă un joc pe calculator, care are 50 de niveluri şi presupune îndeplinirea de către participant a unor sarcini pe care le primeşte de la un “custode” sau “mentor”. După intrarea în joc, mentorul distribuie participantului sarcini, iar ulterior, acesta trebuie să facă dovada că le-a îndeplinit prin trimiterea de fotografii sau filmuleţe. Sarcinile, trasate pe parcursul a 50 de zile, se referă la automutilare, ascultarea unor melodii cu mesaje suicidale, trezirea în mod sistematic la ora 4:20, vizionarea de filme sau videoclipuri de groază, escaladarea unor clădiri înalte, poduri, izolare de societate. Cazuistica din alte ţări ne-a indicat că acest joc nu este promovat doar pe reţele de socializare, ci şi pe forumuri private sau diferite canale pe web",explică reprezentanţii Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, jocul poate purta şi alte denumiri, nu doar "Balena Albastră", aşa cum a fost iniţiat, efectele lui fiind aceleşi. Jocul a apărut în Rusia, unde a făcut peste o sută de victime, extinzându-se şi în alte ţări, printre care şi Republica Moldova.