Pe când aveam un televizor la discreţie, acum ceva ani, meciurile de fotbal curgeau aproape nonstop pe ecran. Fie că era ProTV, Antena 1, TVR 2, TV Sport sau Naţional TV, Divizia A, meciuri de „matineu”, Premier League ori fotbal sud-american, sorbeam cu încântare orice fază care cocheta cu titulatura de „sport-rege”. Ştiam că le pot urmări acasă, la prieteni, la ţară la bunica sau în orice dugheană dotată cu un aparat TV.
Între timp, difuzarea meciurilor a devenit o megaafacere pentru trusturile de televiziune. Reţeta este simplă: cine dă mai mult, acela cumpără bunăvoinţa cluburilor şi transmite partidele – mare parte plictisitoare, dacă-mi permiteţi. Ai noştri au început „s-o bage în aţe” pe posturi din ce în ce mai greu accesibile.
Ca să mai prind meciurile importante ale unei etape, am început să fac vizite la prieteni sau prin birturi, până când am înţeles că investiţia nu este avantajoasă, în raport cu ceea ce primeam pe ecranele tot mai late.
Ieri s-a decis unde vom (veţi/vor) putea urmări, cei care mai avem (aveţi/au) ficat pentru asta, meciurile primului eşalon fotbalistic din această toamnă şi tocmai până-n 2014. Cele mai multe vor fi pe prestigiosul DigiSport, deţinut de RCS&RDS (post disponibil doar la furnizorul de cablu cu acelaşi nume), care totalizează câteva zeci de mii de telespectatori pe zi, în medie. Pentru şapte meciuri pe etapă, trustul a plătit bine peste 50 de milioane de euro.
Antena 1 (sau probabil GSP TV) şi Dolce îşi vor împărţi celelalte două partide. Nu aprofundez o observaţie ce-mi pare cel puţin ciudată: şase meciuri pe etapă au costat 55 de milioane de euro+TVA, iar Mitică s-a lăudat că totalul contractului valorează 100 milioane de euro cu TVA. În fond, cui îi pasă? Cluburilor, cu siguranţă! Poate celor ce plătesc abonamente cablu-TV. Mie, nu!
Aşadar, din toamnă publicul larg se va putea uita liniştit la serialele coreene de mare succes de pe TVR, sau la dezbaterile acerbe de la posturile de ştiri, sau, mai simplu va putea să închidă televizorul. Eu sunt un privilegiat. Nu mai am ce închide. Iar pentru adevăratele competiţii sportive – campionatele Italiei sau Spaniei, Champions League – îmi voi rupe de la portofel con-tra-costul unei beri pe o terasă.
