Exista in acest moment un consens: recesiunea americana, care dureaza de peste un an, va fi probabil lunga si profunda si va afecta aproape toate celelalte tari. Personal, am crezut intotdeauna ca avem de-a face cu un mit atunci cand se spunea ca ceea ce s-a petrecut in America este ceva izolat de restul lumii. Evenimentele au aratat ca am avut dreptate.
Din fericire, America are, in sfarsit, un presedinte care intelege oarecum natura si gravitatea problemei si care si-a asumat un program puternic de stimulare. Cuplat cu actiunea concertata a altor guverne, acest fapt va mai reduce din severitatea scaderii economice.
Rezerva Federala a SUA, care a contribuit la aparitia problemelor printr-o combinatie de exces de lichiditate si reglementare laxa, incearca acum sa dreaga busuiocul, injectand masiv lichiditate in economie – o actiune care, in cel mai bun caz, a prevenit doar inrautatirea starii de fapt. Nu e de mirare ca cei care au pus umarul la producerea problemelor si nu au observat cum se apropie dezastrul nu s-au descurcat prea bine in gestionarea situatiei. Premisele scaderii economice s-au instalat deja; situatia se va mai deteriora inainte sa vedem vreun reviriment.
Rezerva Federala seamana cu un sofer beat, care, dandu-si brusc seama ca pierde directia, incepe sa bruscheze volanul. Reactia la lipsa de lichiditate este sa creasca lichiditatea. Dar o data ce economia incepe sa-si revina, iar bancile reiau creditarea, va fi oare Rezerva Federala capabila sa dreneze usor-usor excesul de lichiditate din sistem? Se vor confrunta SUA cu un puseu de inflatie? Sau, ceea ce este mai probabil, Rezerva Federala va reactiona exagerat, inabusind din fasa revenirea? Avand in vedere nesiguranta la volan manifestata pana acum, nu putem fi foarte increzatori in viitor.
Totusi, nu sunt sigur ca se inteleg suficient de temeinic unele dintre problemele fundamentale cu care se confrunta economia globala si fara a caror rezolvare recesiunea globala actuala nu va face probabil loc unei cresteri robuste – indiferent de cat de buna e treaba pe care o va face Rezerva Federala.
Mult timp SUA au jucat un rol important de motor al economiei globale. Extravaganta Americii – faptul ca cea mai bogata tara a lumii nu putea sa se descurce cu mijloace proprii – a fost deseori criticata. Dar poate ca lumea ar trebui sa fie recunoscatoare, pentru ca fara aceasta extravaganta nu ar fi existat un nivel suficient de ridicat de cerere globala agregata. In trecut, acest rol era ocupat de tarile in curs de dezvoltare, care inregistrau mari deficite comerciale si fiscale. Dar au platit un pret foarte mare, iar acum sunt la moda comportamentul financiar responsabil si politicile monetare conservatoare.
Multe dintre statele in curs de dezvoltare, temandu-se sa-si piarda suveranitatea economica in relatie cu FMI – asa cum s-a intamplat in timpul crizei asiatice din 1997 –, au acumulat rezerve de sute de miliarde de dolari. Banii din aceste rezerve sunt bani necheltuiti.
Mai mult, inegalitatea tot mai accentuata din majoritatea tarilor lumii a facut ca banii sa-i paraseasca pe cei care i-ar cheltui si sa ajunga la cei a caror situatie este atat de buna incat, oricat si-ar da silinta, tot nu ar reusi sa-i cheltuiasca pe toti.
Apetitul infinit al lumii pentru petrol, depasind capacitatea sau disponibilitatea ei de a-l produce, a fost al treilea factor. Pretul ridicat al petrolului a transferat sume importante in conturile tarilor bogate in petrol, contribuind astfel la sporul enorm de lichiditate. Desi pretul petrolului s-a mai potolit pentru moment, o recuperare economica robusta l-ar putea face din nou sa creasca puternic.
Pentru un timp, oamenii au vorbit in termeni aproape apreciativi despre inundatia de lichiditate. Dar ea era doar una din fetele medaliei de care se temea Keynes – nivelul insuficient al cererii globale agregate. Goana dupa rentabilitate a contribuit apoi la riscurile nesabuite, reprezentand substratul crizei actuale.
Guvernul american va reusi, pentru un timp, sa compenseze partial sporul de economisire al consumatorilor din SUA. Dar daca acestia vor face saltul de la un grad de economisire de aproape zero la unul – chiar modest –, de 4% sau 5% din PIB, efectul apasator asupra cererii (adaugat la efectul rezultat din declinul investitiilor, exporturilor si cheltuielilor publice regionale si locale) nu va mai putea fi contrabalansat nici macar de cele mai mari programe de cheltuieli guvernamentale. Guvernele, atente la cresterea enorma a poverii datoriilor generate de megaoperatiunile de salvare financiara si de deficitele care sfideaza ratiunea, vor fi supuse peste doi ani presiunilor de a obtine surplusuri primare – cheltuielile publice nete (adica din care s-a scazut serviciul dobanzilor) vor fi asadar sub nivelul incasarilor.
Acum cativa ani, lumea era ingrijorata de riscul unei manifestari dezordonate a "dezechilibrelor globale". Criza actuala poate fi privita ca parte a acestui fenomen, dar se face prea putin pentru a rezolva problemele care au cauzat aceste dezechilibre. Nu ne trebuie doar stimulente pe termen scurt, ci solutii cu bataie mai lunga. Nu se pune problema ca nu am avea destule nevoi, dar cei care ar putea sa le indeplineasca nu prea au fonduri.
Mai intai, trebuie sa inversam tendintele ingrijoratoare de inegalitate. Un sistem mai progresiv de taxare va ajuta de asemenea la stabilizarea economiei, prin ceea ce expertii numesc "stabilizatori automati". Ar mai fi util si daca statele dezvoltate avansate si-ar indeplini obligatiile asumate de a ajuta tarile sarace si si-ar spori bugetele de asistenta internationala la 0,7% din PIB.
In al doilea rand, lumea are nevoie de investitii uriase daca vrem sa reactionam corect la provocarile incalzirii globale. Sistemele de transport, modul in care traim trebuie sa se schimbe fundamental.
In al treilea rand, avem nevoie de un sistem global de rezerve valutare. Nu are rost ca cele mai sarace tari ale lumii sa le imprumute pe cele mai bogate la dobanzi mici. Sistemul e instabil. Sistemul rezervelor in dolari devine mai fragil, dar va fi inlocuit probabil de un sistem chiar mai instabil, bazat pe combinatia dolar/euro sau dolar/euro/yen. Emisiile anuale ale unei valute globale de rezerva (ceea ce Keynes numea Bancor, iar FMI numeste DST) ar putea contribui la alimentarea cererii globale, putand fi folosite pentru impulsionarea dezvoltarii si pentru rezolvarea problemelor cauzate de incalzirea globala.
Acest an va fi unul mohorat. Intrebarea pe care trebuie sa o punem acum este urmatoarea: cum putem creste probabilitatea de a ajunge, in cele din urma, la o revenire robusta?
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
