România este o țară cu un potențial turistic exceptional grație reliefului său variat, în care aproape fiecare stâncă are o legendă, dar este încă prost pus în valoare.
Babele din Bucegi, formaţiuni geologice cu forme de ciuperci, sunt, potrivit tradiţiei, femei bătrâne care au ieșit cu oile la păscut pe 1 martie, sfidând vremea capricioasă. Așa că luna Martie, supărată, le-a împietrit. Existenţa acestor pietre este legată de ritualurile primăverii, respectiv ale primelor 9 zile din prima lună de primăvară. Tradiţia este răspândită pe tot teritoriul României, iar pietre numite ”Babe” se găsesc în tot masivul carpatic.
Un exemplu, mai puţin cunoscut, este formaţiunea ”Babele de la Bozioru”, din nordul județului Buzău. Mai multe stânci cu forme ciudate, rotunjite, ies din pământ pe un platou situat între Bozioru și Valea cu Teiu, iar legendele locului spun că pe aici a locuit cândva un popor de uriași. Babele sunt, de fapt, un grup de trovanți rămași suspendați în poziții ciudate. Trovanții, numiți popular și “pietrele vii”, sunt pietre considerate pe vremuri magice datorită formelor acestora.
Brașov: ritual vechi de 6.000 de ani la Pietrele lui Solomon
În prima duminică după Paște (Duminica Tomii), Junii Brașovului ies călare la Pietrele lui Solomon, într-un ritual care merită văzut. Specialiștii consideră că sărbătoarea Junilor este mai mult decât un moment folcloric, este o manifestare care îmbină în egală măsură elemente de mit, folclor și magie.
Mai pe scurt, ”Junii Brașovului” reprezintă expresia unui străvechi ritual de iniţiere în rândul feciorilor, care erau luaţi din sânul familiei și duși la Pietrele lui Solomon o perioadă de timp, unde erau supuși unui antrenament dur (astăzi se mai păstrează aruncarea buzduganului – n.r.) pentru apărarea cetăţii dacice care exista în Scheii Brașovului.
Citește și: FOTO. Destinații de vis în Dobrogea, dincolo de Marea Neagră
Cetatea de la Pietrele lui Solomon a fost o fortificaţie aflată în vecinătatea actualului oraș, la poalele de nord-vest ale Tâmpei. În urma cercetărilor arheologice, începute de Julius Teutsch, în 1913, s-a putut constata o continuă locuire a cetăţii pe întreaga durată a neoliticului, adică de peste 6.000 de ani, a epocii bronzului și cea a fierului. Cetatea era compusă dintr-o incintă împrejmuită cu ziduri dacice, val de pământ și palisade. Tot prin metode arheologice a fost stabilit și sfârșitul cetăţii, care s-a petrecut în timpul războaielor daco-romane.
Astăzi, pe locul cetăţii se desfășoară ritualul junilor.
Carte din piele de ied nenăscut
Există doar două asemenea cărți în Europa, una la Oxford și alta la Brașov – amândouă realizate în Moldova medievală. Sunt cărți făcute exclusiv din piele de ied nenăscut. Cea din Brașov, expusă în Muzeul Primei Şcoli Românești din Schei, se numește Tetraevanghelierului slavon miniat și a fost scris de Mateiaș Logofătul în anul 1560. Mateiaș era omul de cancelarie al lui Alexandru Lăpușneanu și a conceput cele 526 de pagini de pergament ale manuscrisului la Mănăstirea Râșca (Suceava).
Cea mai veche scriere pe suport de piele cunoscută este originară din orașul grecesc Pergam – de unde termenul “pergament”. Pielea a fost materia de bază pentru comunicarea în scris în bazinul mediteranean până în anul 1276, când hârtia, inventată de chinezi în anul 105 d. Ch., ajunge în Europa – mai precis în Italia. Pe teritoriul României hârtia este menționată abia în anul 1534, chiar în cetatea Brașovului. Pergamentele erau confecționate, în general, din piele de vită.
Materialul pe care l-a folosit Mateiaș Logofătul în realizarea acestei cărți a fost însă unul excepțional – pergamentul cu pricina este confecţionat din piele de ied nenăscut. Cum opera are peste 500 de pagini și dimensiunile aproximative ale unei cărți în format A4, nu e greu de imaginat că pentru întregul manuscris a fost sacrificată o mare turmă de capre gestante (cu iezii lor, care nu apucaseră să vadă încă lumina zilei). Opera literară a fost ulterior donată de Lăpușneanu Şcolii din Şchei, alături de alte obiecte de uz bisericesc – haine preoţești, potire, cădelniţe.
Cartea, care are o valoare de patrimoniu excepțională, nu a fost scutită de peripeții. Tetraevanghelul a fost furat din muzeu la începutul anilor 1990, de către persoane care în mod evident știau despre ce obiect este vorba. A fost recuperat însă de autorităţi chiar la ieșirea din ţară.
Piatra Dracului se mișcă noaptea
O stâncă solitară aflată la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui, la câţiva kilometri de staţiunea Durău, pare să își schimbe noaptea poziţia, iar localnicii cred că este mâna Necuratului.
Localnicii au mai multe legende legate de Piatra Dracului. Prima dintre acestea vorbește despre un pariu făcut de Diavol cu Dumnezeu. Diavolul voia să obţină controlul asupra omenirii și l-a convins pe Dumnezeu să pună un pariu cu el pentru a-și atinge scopul. El s-a lăudat că va putea fura stânca aflată în vârful Ceahlăului și i-o va putea aduce până în zori pe un alt munte. Diavolul a reușit să desprindă stânca, dar în timp ce încerca să o aducă, a auzit cântecul cocoșilor de la răsăritul Soarelui, s-a speriat și a scăpat-o în lac. Încă mai încearcă să o miște din loc, spun localnicii, dar nu reușește niciodată mai mult de câţiva centimetri. Așa s-a ajuns să se creadă că Piatra Dracului își modifică poziţia în timpului nopţii, lucru explicat de specialiști ca fiind, de fapt, o iluzie optică apărută prin mărirea sau micșorarea debitului apei.
Se mai spune că, atunci când Diavolul se așază în vârful pietrei, ca prin vrajă, toate focurile se sting, iar animalele și păsările tac. Această legendă apare și în scrierile lui Alecu Russo.
„Iadul“ de pe Mănăstirea Sucevița
Tradiția spune că pe locul actualei Mânăstiri Sucevița exista pe vremea lui Ștefan cel Mare o sihăstrie, cu o bisericuță de lemn. Legenda mai spune că, la un moment dat, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții, pentru a-și răscumpara unele păcate lumești.
Din punct de vedere istoric, Mânăstirea Sucevița este atestată la anul 1586, construită și pictată pe cheltuiala familiei de boieri Movilă. Picturile interioare și exterioare ale acestei mănăstiri se păstrează în forma originală cel mai bine din tot grupul bisericilor din Bucovina.
Picturile de pe partea de nord ale tuturor mănăstirilor din nordul Moldovei s-au deteriorat din cauza umezelii, mai puțin la Sucevița, unde pe zidul nordic se vede foarte bine “Scara virtuțiilor”, impresionantă prin amploare și prin contrastul dintre lumea îngerilor și nenorocirea Iadului. În nicio biserică din România nu sunt reprezentate cu atâta cruzime caznele păcătoșilor în lumea diavolilor. În mod straniu, tocmai această ”viziune a Iadului” nu a fost ștearsă de timp.
Diavolul a reușit să desprindă stânca, dar în timp ce încerca să o aducă a auzit cântecul cocoșilor de la răsăritul Soarelui, s-a speriat și a scăpat-o în lac. Încă mai încearcă să o miște din loc, spun localnicii, dar nu reușește niciodată mai mult de câţiva centimetri.
Cetatea de la Pietrele lui Solomon a fost o fortificaţie aflată în vecinătatea actualului oraș, la poalele de nord-vest ale Tâmpei. În urma cercetărilor arheologice, începute de Julius Teutsch, în 1913, s-a putut constata o continuă locuire a cetăţii pe întreaga durată a neoliticului, adică de peste 6.000 de ani, a epocii bronzului și cea a fierului.
