25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCadavrul unui om de afaceri, găsit într-o maşină cuprinsă de flăcări pe...

Cadavrul unui om de afaceri, găsit într-o maşină cuprinsă de flăcări pe malul unui lac din Constanţa

Trupul carbonizat al unui om de afaceri a fost descoperit, luni, într-un autoturism cuprins de flăcări la ieşirea din comuna constănţeană 23 August, pe drumul spre staţiunea Olimp, informează Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină, luni, în jurul orei 11.00, pentru a stinge un incendiu care cuprinsese un autoturism, la marginea comunei 23 August, pe malul lacului Tatlageac, pe un drum de pământ care leagă localitatea de staţiunea Olimp.

După ce au stins flăcările, pompierii au descoperit în maşină, pe scaunul şoferului, trupul carbonizat al unui bărbat şi au solicitat intervenţia poliţiştilor.

Maşina, un autoturism de teren, aparţine unui om de afaceri care administrează lacul Tatlageac şi care are şi un local în zonă, iar în aceasta au fost descoperite patru butelii.

Trupul carbonizat al victimei va fi transportat la morgă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului, dar şi a identităţii acesteia, anchetatorii neputând preciza dacă bărbatul găsit carbonizat este omul de afaceri căruia îi aparţine maşina.

În acest caz, oamenii legii iau în calcul atât varianta unei sinucideri, cât şi a unei crime sau accident.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă