Un bărbat de 56 de ani, din localitatea Vâlcelele, judeţul Buzău, a murit carbonizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce gospodăria i-a fost cuprinsă de flăcări, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, localnicii din Vâlcelele au fost cei care au sunat la 112 și au cerut sprijinul pompierilor, după ce au observat că flăcările au cuprins o gospodărie din zonă.
La fața locului, s-au deplasat imediat trei autospeciale, două cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La momentul la care pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta cu violență, fiind amplificat de vântul puternic.
Echipele de intervenție au acționat rapid pentru localizarea și stingerea incendiului, fără a avea date dacă în casa cuprinsă de foc se află și proprietarul.
După stingerea incendiului, pompierii au găsit în locuință cadavrul carbonizat al proprietarului casei, un bărbat de 56 de ani, care locuia singur.
În urma incendiului, locuința a fost distrusă aproape în totalitate, scăpând de flăcări doar o cameră și anexele gospodăriei.
Conform specialiștilor din cadrul ISU Buzău, incendiul ar fi izbucnit din cauză că un coş de fum nu ar fi fost protejat corespunzător faţă de materialele inflamabile.