Zilnic vorbim despre colaboratori, informatori, surse calificate ale Securitatii. Despre ofiteri acoperiti, ofiteri activi, tortionari. Suntem tributari unei prese selective, manipulatoare prin omisiune. Vorbim doar sporadic despre martiri. Ei nu au voce, nu au chipuri, nu au nume.
"…Ana, Luca si cu Dej, baga spaima in burgheji!…" . Sub acesta lozinca s-au conceput manualele de istorie vreme de peste 40 de ani, sub directa indrumare a sectiei de propaganda. Generatii intregi au foste "educate" cu o istorie falsa. Si nu vorbim doar de istoria contemporana.
Dupa ’90, ar fi trebuit ca alti editori de manuale, prespalati, sa refaca istoria, sa scrie cine au fost burghejii si cum s-a exercitat acea spaima.
Dupa canoanele Securitatii si ale Partidului, oricine se opunea Regimului, orice om dornic de democratie si libertate era considerat dusman al poporului si tratat ca atare. Timp de patru decenii, tagma burghejilor s-a ingrosat cu tarani, studenti si muncitori, preoti. Nici dupa 50 de ani nu cunoastem numele lor, suferinta lor. "…Am devenit mai uman, atit de uman incit sint gata de plecare. Daca ma doare, ma doare pentru ca provoc durere acelora pe care ii iubesc…" scria in 1957 un codamnat la moarte prietenului sau.
Burghejii anului 1956 au aparut spontan si solidari cu evenimentele din Ungaria. Ca "tari fratesti", si romanii aveau aceleasi deziderate, aceleasi necazuri generate de imperiul bolsevic. Studentii, intaia categorie sociala revoltata, proveneau in marea lor majoritate din mediul rural. Cotele impuse parintilor lor si spectrul colectivizarii fortate le-au trezit constiinta. In orase, cartelele rationalizarii si penuria de alimente zdruncinau muncitorii. Ingradirea libertatii de gandire a creat un puternic curent anticomunist, antidictatorial. Esecul sistemului comunist era evident. Momentul era propice rasturnarii sistemului.
Miscarea, e-adevarat, nu a atins amploarea celei de la Budapesta. Securitatea lui Dej, aparatul de justitie, au actionat rapid, nefiind nevoie de o interventie sovietica. Poate din acesta cauza, evenimentele represive din Romania nu au fost mediatizate in presa internationala. Astfel au trecut in uitare victimele miscarilor protestatare.
Statistic, represiunea s-a materializat in cateva mii de arestati in perioada 1956-1959, peste o mie de studenti exmatriculati, sentinte cumulate de peste 14.000 de ani de detentie si 30 de condamnari la moarte – 24 dintre condamnati fiind executati.
Italia onora, acum 50 de ani, revolta maghiara, rebotezand piete si strazi din 18 orase cu numele martirilor Budapestei. Unde sunt oare "strada Lt.Teodor Margineanu", "Piata Preot Szoboszlay", "Aleea Av. Fantanaru sau "Blevardul Caporal Mitrache"?
Dupa caderea comunismului, exceptand Romania, autoritatile din fostele state din sfera URSS au casat sentintele politice si i-au reabilitat pe condamnati.
In Romania, ai doar dreptul sa ataci individual sentintele politice. Eroii de acum 50 de ani, cei care au supravietuit, trebuie sa treaca singuri "strada". Sa caute prin arhive actele necesare, sa astepte tacuti sentinte de casare care li se cuveneau de drept . Dar pentru cei ce nu mai sunt? Cei care nu mai au familie, sau nu mai au pe nimeni sa le reabiliteze memoria, sa ne mai aminteasca de sacrificiul lor? Ii ucidem a doua oara?
Destinele a mii de oameni, tineri si varstnici, s-au schimbat in toamna anului 1956. Noi suntem responsabili pentru cinstirea lor. Acum!
Consider ca aceasta expozitie itineranta ar trebui sa ajunga in toate orasele Romaniei. La fel ca odinioara "caravana alfabetizarii". In fiecare an, in perpetuitate, expozitii itinerante de comemorare – a "Canalului", a Rezistentei din munti, a Colectivizarii, si cate si mai cate
Mesajul expozitiei este pentru noi toti. Le suntem datori acestor oameni si familiilor lor. Ei au personificat principiul conform caruia "revolutia morala" impotriva dominatiei de catre cei putini poate fi dusa la victorie doar prin oameni integri, pe "calea cea dreapta", prin demnitate. Martirii au acceptat cu demnitate moartea hotarata de sistem. Le dedic aceasta expozitie.
