7.3 C
București
luni, 4 martie 2024
AcasăSpecialBulgaria îşi cumpără avioane de luptă

Bulgaria îşi cumpără avioane de luptă

Ministerul bulgar al Apărării va începe procedura de achiziţie pentru noi avioane de luptă multirol, a anunţat la Sofia ministrul Nikolay Nencev.

Ministrul a făcut acest anunţ la o întâlnire cu parlamentarii bulgari din Comisia de Apărare, informează agenţia Novinite.

Până la data de 30 iunie, ministrul Apărării va înainta Guvernului de la Sofia propunerea oficială privind cumpărarea noilor avioane.

Pe de altă parte, Nikolay Nencev a precizat că oficialii bulgari au acceptat deja ideea de a repara “câteva” avioane de luptă MiG 29, de provenienţă sovietică, din dotarea Forţelor Aeriene ale Bulgariei. Acestea vor continua să asigure misiuni de poliţie aeriană deasupra Bulgariei, până ce se vor cumpăra avioane noi.

Citeşte şi: Bulgarii vor să repare două avioane de luptă MiG 29. Ce vor face cu ele

Pe de altă parte, şeful Forţelor Aeriene ale Bulgariei, generalul Rumen Radev, a declarat recent că singura cale de a menţine în exploatare avioanele MiG 29 până la mijlocul anului 2016 este prelungirea duratei de viaţă a motoarelor aeronavelor. Această operaţie s-ar putea realiza folosind “expertiza piloţilor şi a tehnicienilor bulgari”, a spus generalul Radev.

El a subliniat însă că avioanele MiG 29 nu sunt suficiente pentru a proteja spaţiul aerian al Bulgariei.  Singura soluţie în acest sens este lansarea imediată a procesului de achiziţie a unor avioane de luptă noi, a spus Radev.

În anul 2014, când a fost acceptată în NATO, Bulgaria s-a angajat să cumpere opt avioane de luptă noi, până în anul 2016, menţionează Novinite.

Citeşte şi: SUA compensează deficitul de securitate pe Flancul Estic al NATO, menţinând avioanele F-15 în Bulgaria

Bulgaria este una dintre ultimele ţări NATO ex-comuniste care nu a rezolvat problema apărării spaţiului aerian. România şi Polonia au cumpărat avioane F-16, de fabricaţie americană, iar Ungaria şi Cehia au preluat  aeronave Gripen, de fabricaţie suedeză.

Cele trei state baltice – Estonia, Letonia şi Lituania au decis să nu cumpere avioane de luptă, preferând să plătească o taxă pentru a li se asigura protecţia aeriană cu avioane aparţinând altor ţări NATO.

Citeşte şi: Cele mai bune avioane de luptă ale NATO participă la un exerciţiu în Cehia

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Meci nebun pe Mestalla! Real Madrid a remizat cu Valencia, după ce arbitrul a fluierat finalul înainte ca Bellingham să înscrie

Real Madrid a remizat în deplasare, scor 2-2, cu Valencia, la capătul unui meci tensionat, în care englezul Jude Bellingham a fost eliminat în...

Trebuie să terminăm cu era Nicușor Dan”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că în scurt timp se va ști cine este candidatul comun PNL – PSD pentru Primăria Capitalei. Acesta...

Cum arată România în topul datoriilor pe cap de locuitor la nivel european

Românii se îndatorează tot mai mult, spun statisticile de la nivel european. Cu toate acestea, valoarea datoriei pe cap de locuitor adult este...
Ultima oră
Pe aceeași temă