» Sumele acordate Consiliului Judetean Constanta sunt insuficiente.
Si in acest an bugetul alocat judetului Constanta este subdimensionat.
Dintr-o analiza efectuata de Directia Buget-Finante a CJC, reiese ca judetul nostru se afla pe locul al noualea, in urma altor zone cu populatie mai mica. Exemple concrete sunt judetele Suceava, Bihor, Arges si Cluj, a caror populatie numara mai putini locuitori decat Constanta, dar carora Guvernul le-a alocat sume mai mari de la bugetul de stat pe 2008 in ceea ce priveste finantarea cheltuielilor descentralizate la nivel de localitati. "Suma ar fi suficienta daca nu am vrea sa realizam ceva. Banii ne ajung doar pentru subzistenta. Din pacate, inca nu s-a priceput ca judetul Constanta nu inseamna doar litoral. Exista localitati fara infrastructura, fara canalizare, fara apa curenta", sustine purtatorul de cuvant al CJC, Cristian Moldovanu. Avand in vedere procentul mic de crestere fata de 2007, CJC considera ca nu s-a tinut seama de cresterile salariale prevazute de la inceputul anului viitor. Pentru finantarea serviciilor descentralizate la nivel de judet, Constanta se situeaza pe locul 11, cu 45,7 milioane lei, fata de Iasi – 73,3 milioane lei, Suceava – 69,2 milioane lei si Timis – 61,6 milioane lei. Din totalul de 45,7 milioane lei, pentru serviciile sociale este alocata suma de 27 milioane lei, suma insuficienta daca tinem cont de cheltuielile programate si realizate in anii 2006 si 2007, de 50,6 milioane, respectiv 56,9 milioane lei.