Felul in care decurg in Parlament asa-zisele dezbateri pe marginea proiectului bugetului mi se pare de-a dreptul scandalos. De-acum inainte, nici unul dintre parlamentari nu va mai putea fi acuzat ca a parazitat o legislatura intreaga, fara a fi depus macar un amendament. Sa depui insa 7.000 de amendamente, adica, in medie, 15 pentru fiecare ales, mi se pare cel putin o exagerare. Ca 2.000 dintre ele provin de la grupul PNL (adica 21 de caciula) poate fi – in contextul dat – firesc: opozitia are de regula mai multe nemultumiri fata de o lege promovata de catre Guvern, caci se presupune ca parlamentarii puterii au avut deja prilejul sa-si impuna punctele de vedere in faza redactarii de catre colegii lor din Executiv.
Mai grava mi se pare insa situatia daca ne uitam la natura acestor propuneri: majoritatea covarsitoare se refera la alocarea de fonduri pentru realizarea unor obiective de interes local, pentru colegiile in care au fost alesi autorii. Daca ne obisnuiseram ca dezbaterile la buget sa vizeze redistribuirea cate unui procent de la un minister la altul, promovarea sau respingerea cate unui program (fie el si populist, dar de interes general), sistemul electoral uninominal a transformat parlamentarii in purtatori de cuvant ai doleantelor unor comunitati restranse. Era previzibil sa se intample asa, dupa ce am vazut cum s-a desfasurat campania electorala, in care candidatii s-au intrecut in promisiuni potrivite, mai degraba, alegerilor locale. Ceea ce in sine nu e neaparat rau, numai ca modul in care s-a facut selectia intre multele doleante exprimate este cu totul arbitrar. M-as fi asteptat ca in comisiile de specialitate sa fie triate si ierarhizate propunerile dupa criterii transparente. Sa se fi spus: avem 500 de amendamente privind repararea unor scoli, dintre astea 100 prezinta un grad mare de urgenta, 125 vizeaza scoli cu mai mult de 100 de elevi etc., urmand ca selectia celor 10 proiecte pe care le suporta buzunarele secrete ale bugetului sa fie facuta in cunostinta de cauza. In loc de asa ceva, comisiile s-au transformat in birouri de registratura. Cat despre asa-zisele dezbateri din plen, ele au fost o adevarata caricatura: in cele mai multe cazuri, parlamentarul a venit la tribuna, a citit textul amendamentului (daca a avut timp, uneori s-a multumit cu titlul) si a plecat. Votul de admitere sau respingere s-a dat strict dupa criteriul apartenentei politice – de altfel, exista zvonuri ca, de fapt, parlamentarii coalitiei de guvernamant au avut alocata fiecare o anvelopa fixa.
Operatiunea "amendamentul" mi s-a parut, mai degraba, un joc de imagine (mai ales ca alocarile aprobate au vizat sume insignifiante). Parlamentarii se vor intoarce in colegii si se vor bate cu pumnul in piept ca ei au reparat scoala, biserica, drumul etc. Amendamentele promovate astazi vor constitui argumente forte in viitoarele campanii electorale.
Despre imagine rezulta ca a fost vorba si din faptul ca majoritatea amendamentelor aprobate au avut drept obiect repararea sau construirea de biserici. Parlamentarii au citit in sondaje ca biserica se bucura de mare trecere, mai ales in comunitatile rurale, si sunt interesati sa-si asocieze acest sentiment de incredere. Nu intamplator, campania electorala se desfasoara, prea adesea, in interiorul bisericilor. Ce nu mi-e mie clar este motivul pentru care intr-un stat laic bisericile trebuie construite sau reparate din bugetul statului. stiu ca articolul 29 al Constitutiei include sprijinirea de catre stat a cultelor religioase; numai ca nu face in nici un fel referire la finantarea acestora. Bisericile sunt, pana la urma, proprietatea unor asociatii religioase private. Ele trebuie deci finantate (cu exceptia monumentelor istorice) din banii membrilor acestor asociatii. si ar trebui ca aceasta sursa sa fie suficienta, de vreme ce traim in tara europeana cu cel mai inalt grad de religiozitate, masurat prin procentul de persoane care si-au declarat la recensamant apartenenta la un grup religios.
Bugetul este unul de austeritate. Nu sunt bani suficienti pentru invatamant, nici pentru autostrazi, salariatii trebuie sa suporte majorarea contributiilor la asigurarile sociale. In aceste conditii, alocarea de bani publici pentru biserici constituie un pacat.
