Cunoscutul cotidian american face o lectura a Bucurestiului ca posibil "Nou Berlin", o destinatie cool a Europei, insa neexploatata inca.
Sub titlul "spying on bucharest Cool Underground" ("Spionand underground-ul cool al Bucurestiului"), New York Times trece in revista cateva din punctele fierbinti ale Bucurestiului, susceptibile de a interesa un "backpacker" – turist occidental tanar, care calatoreste cu bani putini in cautarea unor destinatii cat mai alternative, exotice sau cool. Articolul a fost scris de Matt Gross, autorul unor materiale in serie despre destinatii europene low bugdet, dar cu potential. "Ieftin" e insa o categorie relativa cand regula impune ca bugetul sa nu sara de 100 de euro pe zi.
Ceea ce-i sare in ochi lui Gross, la o prima vedere, e multimea de terase din Bucuresti, incropite si aflate intr-o dezordine vesela: "Proprietarii de baruri si restaurante iau scaunele si mesele dinauntru, le duc afara si le pun jos cu atentie, creand terase". Prietenul sau roman Horia Diaconescu, un bucurestean de 29 de ani, ii ofera o explicatie: "Sub comunism, viata sociala a fost restrictionata drastic, oamenii pur si simplu nu mai ieseau in oras sa se intalneasca cu prietenii. Socializau fie in case, fie nu socializau deloc". Acum insa situatia s-a schimbat complet, observa autorul articolului, terasele de pe strada Smardan, "din inima vechiului Bucuresti", sunt pline in noptile de vara cu romani care socializeaza.
Gross dezvaluie motivatia care a stat la baza optiunii pentru Bucuresti: "Cam de un an, am tot auzit de proiectele interesante de aici – noi muzee, experimente artistice destepte, o scena cinematografica aclamata la nivel international – si am vrut sa vad cum toate acestea se imbina cu mentalitati comuniste deformate sau cu lumea veche de dinainte", idee cu atat mai tentanta cu cat in oras sunt "tone de hoteluri ieftine, mult sub 100 de euro".
Rozalb de Mura, magazinul ca o opera de arta
In Bucuresti, lumina apusului face sa para calde si prietenoase "monstruozitatile comuniste de beton sau mai noile turnuri de beton si sticla. OK, si unele, si altele sunt urate, dar par sa aiba locul lor". Pe Lipscani, observa ca "mestesugarii traditionali, care imbiau lumea sa le cumpere produsele, au fost inlocuiti in cea mai mare parte de magazine moderne si restaurante". In Curtea Sticlarilor, Gross gaseste un semn al viitorului Bucurestiului in "Rozalb de Mura, un mic magazin de moda despre care am auzit dinainte". Remarca "bluze pe care au fost atent cusute cicatrice, o rochie eleganta care ar fi aratat superb pe Sean Young in Blade Runner". Pe punctul de a cumpara o jacheta cu buzunare complicate, renunta; desi e un chilipir pentru moda de top (448 lei), ii depaseste bugetul de 100 euro pe zi. Magazinul ii pare el insusi o opera de arta, cu o incapere amenajata ca o camera ieftina dintr-un apartament comunist si alta sofisticata in alb-negru, umpluta cu nori artificiali, ambele unite insa de tema concept store-ului, "realitatea si iluzia".
La Muzeul National de Arta al Romaniei observa "impresionanta" colectie de pictura europeana, insa, ca toti travelerii, e atras mai mult de creatia locala. "In absenta unor placute explicative, a trebuit sa fac propriile deductii. Impresia mea e ca de la 1840, dupa 600 de ani de arta religioasa cvasiexclusiva, Romania a pasit in lumea seculara a modernitatii cu o razbunare. Oameni de afaceri bogati si lideri politici au portrete pictate, iar artistii s-au intors spre lumea fizica si temele nationaliste pentru inspiratie". Tablourile favorite sunt "Romania Revolutionara" al lui Rosenthal si "Spionul" lui N. Grigorescu. Colectia ii lasa impresia unei natiuni mici care a luptat sa se defineasca prin opozitie cu marile puteri colonizatoare ce au inconjurat-o: Rusia, Imperiul Otoman, Vestul Europei.
Insa muzeele vechi ocupa putin spatiu in periplul lui Gross, acesta umplandu-si zilele cu multa "cultura cool, semiunderground". Exemplifica prin expozitia japonezei Aya Kato, de la Galeria de Arta Digitala 115, "care afirma ca este prima galerie din estul Europei dedicata in intregime artei digitale".
Un party neconventional organizat de revista "Aooleu!" la Cinema Capitol (un teatru de vara abandonat si in aer liber) il ajuta sa-si faca o idee despre publicul urban al Capitalei. "In timp ce iepurii se ascundeau in frunzis, multimea cool ce purta ochelari de soare si era sumar imbracata bea Heineken caldut si ranjea uitandu-se la «Aooleu!», la desenele facute de mana ce infatisau o intalnire de stripperi in metrou".
"Multi spun ca Bucurestiul este noul Berlin", declara Milos Jovanovic, un expat sarb, redactor-sef adjunct al revistei, "e un loc unde poti face chestii si concepte care s-au facut peste tot in Europa, dar aici nu. Aici nu exista o scena de comics-uri, deci facand comics-uri devii exotic".
Ceai de bere si shaorma "romaneasca"
Dintre restaurante, autorul remarca "La Metoc", o cladire veche cu o gradina luxurianta unde a baut ceai de bere, si "La scena". Este impresionat si de Lacul Vacaresti, un lac artificial neterminat de unde priveste cum soarele apune printre carcase de cladiri si Casa Poporului. Exotica i s-a parut si shaormeria Dristor Kebab, al carei produs culinar i s-a parut delicios si ieftin; conchide ca kebabul turcesc a fost pe de-a-ntregul asimilat in bucataria locala, de vreme ce este facut de romani, si nu de turci, ca in restul Europei.
Insa, in timp ce "tocmai ma indragosteam de Bucuresti, am observat ALTCEVA. Oamenii sunt un pic deprimati cand vorbesc despre oras. Artistii se
lamenteaza ca piata de arta e slaba, iar hipsterii se plang de obsesia mainstream-ului pentru branduri… Nimeni nu-ti va descrie insa Bucurestiul ca un oras dinamic". Gross prefera sa vada in Bucuresti "un work in progress", ceva care tocmai se naste, decat ceva incheiat, prins intr-o structura. O idee mareata i se pare MNAC: "Converteste o aripa a Palatului Parlamentului intr-o galerie de arta moderna". Ii reproseaza insa ca "expozitiile sunt putin sau deloc contextualizate", iar cafenelei ca nu serveste mancare in conditiile in care cladirea e foarte departe de locuri unde ai putea servi masa: "Sa parasesti cladirea fara o masina devine un cosmar in timpul zilei".
In ce tine de servicii, "oriunde m-am dus, taximetristii au incercat sa ma tepuiasca; o calatorie de 6 lei ma costa 10". Mancarea i s-a parut, de asemenea, "o provocare" (eufemism pentru "cu probleme"), "partial fiindca restaurantele tin la stilul «rustic» si pentru ca bucataria se inchide de obicei la 9.30 seara". Surprinzator, in raport cu perceptia bucurestenilor despre ei insisi ca fiinte de noapte care stiu sa petreaca, orasul i se pare mort dupa 12 noaptea.
Spre finalul articolului, Gross citeaza o opinie pe care a auzit-o la mai multi oameni: "Dati-ne 5 ori poate 10 ani, mi-au spus oamenii, si Bucurestiul se va ridica la inaltimea potentialului sau si atunci va fi cu adevarat noul Berlin". Insa autorul e fan al Bucurestiului de acum. "In 5 sau 10 ani, astfel de descoperiri vor fi locuri comune, la fel de banale ca o masa sau niste scaune set out sub stele, dar acum sunt noi si sunt ale mele."
